A doua saptamana in Caraibe

Nu am mai scris de o saptamana pe blog insa avem o sumedenie de notite din aceasta perioada. Ideea de baza e ca parca suntem aici de cand e lumea si tot ce facem in fiecare zi e foarte firesc. Adica ni se pare normal sa fim in Republica Dominicana, intr-o casa impreauna cu Sabin si Ina, sa ne bronzam natural in decembrie si sa mancam nuca de cocos si ananas de la coltul strazii in loc de … gogosi spre exemplu.

Un alt lucru de care ne dam seama, e ca dupa ce in prima saptamana vedeam doar diferentele pozitive (caldura, verdeata, stoluri de papagali verzi in copaci, apa turcoaz, etc…), acum incepem sa ne dam seama de lucrurile care sunt mai bune in Romania. De exemplu, painea e dulce indiferent de firma, laptele e doar apa alba colorata, mancarea la restaurant e mai buna la noi, mai multa si de doua ori mai ieftina, circulatia e mai cu bun simt la noi. Suntem curiosi ce o sa observam mai departe, insa e clar ca avem parte de o experienta autentica, in care chiar cunoastem tara asta din mai multe perspective.

O sa luam totusi zilele le rand pentru a intelege mai bine unele din pozele ce o sa vi le aratam, pentru ca am fost in niste locuri frumoase. Oricum deja asa suntem de familiari cu strazile si obiectivele turistice incat am putea fi ghizi altor turisti straini. Ina ne-a spus dealtfel ca am vazut mai multe locuri intr-o saptamana decat ea in 3 luni de cand e aici!

Lunea trecuta, in 22 decembrie, am fost la catarat cu Sabin intr-un parc din oras. Traseele erau scurte insa solicitante, pe un perete din calcar marin care era evident un fost mal al marii Caraibelor. Pe langa zecile de soparle Geko, am vazut prima data si o pasare colibri. Incredibil de mica si de rapida: practic nu ii vedeai aripile, ci doar un corp cu un cioc lung care pluteste pur si simplu prin aer, iar din cand in cand se teleporteaza la 2-3 metri distanta.

Marti dimineata ne-am facut cumparaturi de Craciun si am aranjat un pic gradina, care e mult mai lumininoasa si vesela dupa ce i-au fost indepartate uscaciunile. Dupa-masa, fara sa ne propunem neaparat, am avut un adevarat tur de forta prin zona turistica. Ne simtim foarte de-ai locului si deja ne amuzam noi de turistii cam dezorientati. Mai ca vrem sa le oferim o mana de ajutor, insa vorbesc si ei tot felul de limbi straine! Am ochit doua muzee la care trebuie sa ne intoarcem in alte zile si am baut cate o pina colada de la mama ei de acasa, intr-o piata unde au calcat Cristofor Columb, Ortez, Drake si alte personalitati de care am auzit doar in cartile de aventuri si de istorie. Simti un pic istoria in aceste locuri, ceva similar cu ce am simtit la Roma cand ne plimbam pe la Colloseum si Columna lui Traian. Seara s-a incheiat superb pentru noi: ne-am uitat la nunta noastra impreuna cu nasi, retraind momentele minuntate de atunci.

In ziua de ajun, am facut mancare, un pic de curat, am impachetat cadourile, am improvizat un fel de brad (de fapt niste elefanti de bronz!), iar seara am mers la un cuplu argentinean aflat in vecini. E o colega de-a lui Ina, care are si un copil mic de 2 ani si care fiind evreica, acum sarbatoreau Hanuka. A fost o seara multiculturala, in care am colindat in romaneste si engleza, am mancat retete mexicane, am aflat ce e Koser, am baut vinuri argentinene si rom Dominican. Cand ne-am intors seara tarziu, am deschis si cadourile si am cazut franti. Asa a fost primul nostru Craciun la 25 de grade, fara zapada, fara brazi sau miros de sarmale.

In 25 decembrie aici a fost o veritabila zi de iarna. Pentru localnici adica! A plout toata ziua, de parca burnita, insa noi stateam pe terasa deschisa in tricou cu maneca scurta si desculti. Dupa-masa a fost una superba pentru ca ne-am pus cu totii sa facem clatite in bucatarie, iar Sabin a inceput sa cante la chitara. Asa ca am dansat, cantat si aruncat clatite cu tigaia pe ritmuri de folk si rock. ☺


Desi ploua, vineri am ajuns la muzeu care prezenta viata localnicilor imediat inainte si dupa sosirea spaniolilor. Din nou o lectie de istorie, geografie si antropologie in cateva ore. In drum spre casa, ne-am oprit un pic pe malul stancos al Marii Caraibelor si ne uitam la marea care era foarte agitata. La un moment dat, desi nu eram pe directia valului, o rafala de vant a trimis peste noi un varf sanatos de val incat am facut dus instant amandoi. In 2 minute a inceput sa ploua sanatos asa ca am ajuns acasa ca iesiti din piscina, insa radeam de mama focului.

Sambata fiind zi libera si pentru Ina, am mers toti patru la Acvariul National, care desi frumos nu ne-a dat pe spate. Adica o insiruire de acvarii mici si medii cu cativa pesti, dintre care unii foarte spectaculosi, un acvariu de rechini cam bolnavi si unul prin care puteai sa treci printr-un tunel si sa vezi pesti de jos in sus. Oricum ne-am simtit bine, marea era superba, noi faceam tot felul de glume si poze de tot felul.


Printre rafale ploaie, ne-am dus pe jos catre “Tres Ojos”, adica “Cei trei ochi”, care sunt un ansamblu de avene si lacuri subterane cu apa dulce, absolut extraordinara, plante exotice si o atmosfera parca de catedrala. Pe drum am mancat nuca de cocos desfacuta pe loc de un localnic cu ajutorul unei macete uriase.
Seara am fost invitati de nasii nostri la un restaurant local pe malul marii. Ne-am incercat norocul cu cateva “delicatete locale”, pe care ori le-am lasat in farfurie, ori le-am mancat dupa ce le-am sarat ca nu aveau nici un gust. Macar am incercat si acum stim ca tot mai buna e mancarea noastra de-acasa.

Duminica e o zi de leneveala de la sine inteleasa! Oricum, azi ne-am dat seama ca suntem tot mai bronzati si ca jumatatea de ora pe care o petrecem in fiecare dimineata in hamac cand ne trezim si stam cu ochii in soare, isi face incet efectul. Dimineata am povestit chesti faine despre casatorie, relatii in cuplu, viitorul nostru. Totul a venit firesc si am simtit ca suntem impreuna mai mult ca niciodata. Dupa-masa pana seara tarziu, Ina si Raluca au inceput sa picteze, iar Alex cu Sabin sa le cante tot felul de cantece. Artistii din noi s-au manifestat azi cu mare aplomb.

Astazi am gatit o gramada de specialitati, dorind sa simtim si noi ceva gust in mancare dupa atata dulce de aici. Am lucrat deci toata ziua si am obosit un pic insa suntem tare bine. Seara am avut niste invitati la cina, care ne-au spus mai multe de locul unde doream sa mergem de Revelion. Dupa cele spuse de ei poate o sa facem o schimbare de ultim moment, dar pana sa luam o decizie o sa stam in stil dominican: relaxati! :)

Primele zile in Santo Domingo

Este 22 decembrie astazi si sunt spre 30 de grade afara. Am vrut sa mergem la catarat in parc, dar e prea cald si asa ca ne ocupam de treburi administrative: curatanie, mail, gatit… Deci e numai bine sa mai scriem cateva din impresiile noastre din ultimele zile.

Descoperim Santo Domingo in ritm lent, nu ca turisti care fug dupa obiective, ci ca si cand am fi localnici care sunt mereu in weekend. Ne plimbam pur si simplu pe strazi, ne asezam pe banca cand avem chef, mai intram intr-o cafenea. Daca nu ne-ar vana taximetristii si ghizii prin oras, chiar am avea impresia ca locuim aici.

In ziua de joi ne-am aclimatizat cu hamacul, terasa si apartamentul in care stam, iar seara am iesit la o scurta plimbare nocturna prin zona centrala (zona colonial) insotit de Ina si un prieten de al ei Rodrigo. Inca nu avem curaj sa ne aventuram de capul nostru, asa ca ne-a prins bine compania lor, mai ales ca strazile sunt foarte inguste, cu multe masini mari, cu oameni de toate categoriile si culorile, mult zgomot si umezeala in aer. In nici un caz nu iti da un sentiment de siguranta, ci mai degraba de alerta si andrenalina! Oricum, impresia e ca oamenii sunt foarte ospitalieri si le place sa socializeze mult. Nu doar cu noi care le parem niste straini de culoare alba, cat mai ales intre ei: i-am observat pasiv si vedem cum intra in vorba unii cu altii, se saluta, zambesc, canta mereu, danseaza oriunde… :)

Vineri insa ne-am ambitionat si ne-am dus la cumparaturi la un magazin la 5 minute de casa. De cum am intrat ne-am dat seama ca habar nu avem ce cumparam. Adica iti mai dai seama dupa cum arata pe etichete unele chestii, dar la zarzavaturi e o loterie. De exemplu am luat ceva ce semana a telina, insa acasa ne-am dat seama ca am luat un fel de cartof, foarte dulce si bun, dar in nici un caz telina. Noroc cu internetul care ne-a spus cum sa il gatim!

Spre dupa-masa am inceput sa avem noi revelatii despre ce inseamna sa stai intr-o casa deschisa, adica fara usa propriu-zisa sau geamuri de sticla: intra fara probleme gandaci, insecte, paianjeni, dar si soparle Geko care le vaneaza. Se pare ca trebuie doar sa traim cu asta, pentru ca localnicii sunt foarte obisnuiti cu prezenta lor.
Seara Ina ne-a scos la o cafenea intr-un parc din apropiere. Alex si-a luat un Pina-colada de la mama lui de acasa si este o bautura deosebita. Asa am si aflat ca denumirea vine de la procesul prin care se face, adica “ananas prin strecuratoare”.
Noaptea am inceput sa lucram la a improviza un joc de Catan din elemente din casa, proiect finalizat sambata dimineata. Mai asteptam doar sa-l si testam.

Ce a fost insa misto la ziua de vineri e ca am avut parte de mai multe momente in care ne-am deschis sufletul, am impartasit ce simtim de cand am venit aici. Prinsi de febra extraordinarului, a tuturor stimulilor noi, a peisajelor de vis am neglijat unele nemultumiri sau neplaceri, care insa s-au acumulat si ne stresau. Si cu ajutorul la Ina am putut sa ne dam seama de ele, de tiparele in care cadem, de dinamica dintr-un cuplu intr-un mediu nou, de relatia de putere care se schimba mereu. Ne-am apropiat mai mult dupa aceasta zi si credem ca am trecut de primul soc al integrarii locale.

Sambata la amiaza chiar am prins curaj: ne-am dus la o plimbare de capul nostru. Am mers pe esplanada de malul marii Caraibelor. Frumusetea naturala este deosebita: curcubee, valuri turcoaz, pasari colorate, briza placuta, raci negri, alge si maluri ascutite. In acelasi timp exista si aici mizerie, gunoaie care te pot deranja. Am vazut cateva pct de interes turistic insa ce ne-a placut a fost ca ne-a prins ploaia tropicala si ne-am adapostit intr-un colmado. E o intreaga cultura in jurul la aceste colmado, care sunt de fapt niste magazine cu de toate, aflate la aproape fiecare colt de strada, dar care nu sunt doar magazine ci si locuri de socializare si distractie pentru localnicii din zona. Au si servicii de livrare la domiciliu non-stop, dar vezi mereu ca acolo lumea bea rom si danseaza merengue, sau pur si simplu stau impreuna.
Nu vreau sa mai comentez prea mult de trafic care depaseste orice aberatii vazute de mine pana acum, insa ideea e ca sunt foarte agresivi pentru niste oameni care in general nu ii vad sa mearga grabiti pe trotuare si care sa fie furiosi pe viata. Mai mult, am vazut pe masini tot felul de autocolante cu indemnuri la pace, iubire si liniste. De exemplu un camion avea “Toate la timpul lor”, dar el clanxona un motociclist in timp ce avea 100 de km la ora prin oras.

Seara a venit Sabin (ce bine e sa fim cu totii impreuna!) si a avut loc si o petrecere cu colegii si prietenii lui Ina de aici. Petrecerile sunt normale ca peste tot, adica un pic de mancare, un pic de bautura, lumanari, muzica, lumea sta la povesti, se mai danseaza un pic, se zambeste mult…

Pentru noi faptul ca ne-am intalnit cu Malina (de la AIESEC Cluj, aflata in R. Dominicana de 7 luni) a fost un bun prilej de a afla mai multe despre cultura locala insa dintr-o perspectiva apropiata noua. De exemplu exista aici o cultura a pupatului pe obrazul stang in loc de a da mana cand te intalnesti cu cineva strain. Chiar si daca e o prima intalnire de afaceri. Sau faptul ca poti sa saluti si sa zambesti la oricine pe strada si sa ti se raspunda la fel, doar pentru ca asa e frumos si o sa te faca sa te simti mai bine. Alta chestie e faptul ca toata lumea canta si danseaza. Chiar si in banci sau institutii publice, auzi oameni cantand si daca stau in picioare ii si vezi ca dau din fund un pic.
Dar poate cea mai puternica chestie e raportul acestor oameni la timp. Credem ca e legat de faptul ca exista un anotimp continuu in care mediul nu se schimba niciodata, gasesti mereu frunze verzi, fructe in copaci, soare pe plaja, ploi tropicale, tai trestia de zahar si creste imediat alta la loc, soarele rasare si apune cam la aceeasi ora tot anul, etc… Adica ai o senzatia ca fiecare zi e cumva la fel, ca timpul efectiv nu trece. Nu ai nici un reper extern care sa iti spun ca “ce repede sau incet a trecut timpul anul asta” sau sa spui ca la noi ca “a venit deja primavera” sau “iarasi e zapada”. La noi iti dai seama mult mai usor de aceasta periodicitate. Din aceasta cauza cred ca ei nu isi fac griji prea multe ca nu au de ce (doar eu ce sa manance oricand), pe cand noi trebuie san e pregatim de iarna, sa ne punem mancare in borcane, sa ne luam haine groase sau sa strangem lemne de foc. (ma refer aici ca si cultura nationala, nu neaparat de cazuri particulare).

Ziua de ieri, duminica, a fost considerata zi de leneveala. De parca am lucrat nu stiu cat pana acum. E drept ca pentru Ina care lucreaza e important sa isi lase spatii de timp in care sa se detaseze de munca sa, iar pentru noi nu este altceva decat ne-am dori. Oricum am mai mers intr-o plimbare ca sa cumparam bilete la un meci de baseball (care aici e sport national si lumea e tare pasionata de el) si am experimentat din nou ceva specific acestei zone: taxiurile comune. Practic sunt niste masini super bubuite (fara geamuri, cu gauri in plafon, cu tapitarie rupta, etc…) care se tot plimba prin oras si clanxoneaza fiecare pieton. Noi am stat pur si simplu la colt de strada si in mai putin de 1 minut a oprit un masina mica (care mai avea pe cineva in ea), noi am spus strada la care vrem sa coboram si am platit 15 pesos pe persoana (adica cam 1 leu). S-a invartit pe stradute, a lasat pe unu, a luat pe altul si tot asa pana cand ne-a lasat si pe noi la strada ce o doream. E un fel de “iama nene” dar urban. Oricum am ajuns de 10 ori mai repede decat daca am fi mers pe jos, dar si foarte ieftin. E practic, dar e si un pic de soc genul asta de masini.

Din pacate nu am mai gasit bilete la meci, dar de acum incepe play-off-ul si speram sa mergem totusi la cel putin unu ca sa vedem care e atmosfera. La intoarcere am zis sa mergem pe jos ca sa mai trecem prin parcurile locale (care sunt efectiv niste gradini botanice in aer liber pentru noi) si sa trecem prin campusul universitar al universitatii din Santo Domingo, care e prima universitate din cele doua americi. Am observat cum ni se adapteaza corpul la caldura de aici: parul ni se deschide la culoare, extremitatile ni se umfla, respiram mai intens, transpiram cu motive termice.

Ne-am intors acasa si am stat in sfarsit noi patru impreuna, am povestit multe, ne-am jucat, am dansat, am citit, am scris, am gatit, totul intr-un ritm lejer, de voie buna, cu 25 de grade afara si spre seara cu o ploaie tropicala care a facut o balta pe tereasa, prilej pentru Raluca sa topaie in ea ca intr-o piscina.

Vine Craciunul in cateva zile si pentru noi va fi interesant sa ii simtim atmosfera. Avem colinde romanesti, o sa gatim cu siguranta ceva frumos, avem si cadouri luate si ne-am hotarat sa impodobim un palmier pe post de brad. Va fi si asta o experienta noua pentru noi si o sa v-o povestim peste cateva zile.

Cateva poze din primele zile in Santo Domingo

Din Republica Dominicana

Ieri seara, 17.12.2008, am ajuns in Santo Domingo la Ina acasa. Avem o stare de super-excitare amestecata cu oboseala, in care dupa ce primesti prea multi stimuli intr-un timp foarte scurt, poti sa devi putin iritat sau sa ignori ca in curte la tine cresc banane.

Dar sa o luam cu inceputul, de la plecarea din 15 decembrie din Cluj!

Calatoria de acasa pana cand am pus piciorul pe taram dominican a durat aproximativ 25 de ore. Din toate acestea, cele cu multa adrenalina au fost de la Cluj la Budapesta cu microbuzul din cauza. Zborul cu avionul, atat de la Budapesta la Paris, cat si de la Paris spre Punta Cana au fost deosebit de line, fara turbulente. Am zburat pentru prima data (adica Ralu) cu un super avion: Boeing 747. Un avion imens ca ne si intrebam cum poate sa zboare! In aeroport la Paris, cand l-au adus la poarta pentru imbarcare foarte multi calatori din sala de asteptare s-au pus pe pozat. La fel si noi :) Avioanele sunt un adevarat spectacol.

Zborul deasupra Atlanticului a fost fara peripetii. Majoritatea timpului am vazut sub noi doar o mare de nori pufosi. In mijlocul oceanului totusi am zarit, iesind printre nori varful Pico Alto de pe insulele Azore. Deasupra triunghiului Bermudelor, pace si liniste. Doar albastru deasupra si albul norilor sub noi.

Dupa 9 ore de zbor de la Paris, am aterizat in Punta Cana. Primul soc... termic :) cald si multa umiditate. Aeroportul era micut, numai pentru turisti. Am trecut foarte rapid prin toate formalitatile de intrare in tara si am ajuns la hotel. Am primit o camera ... pardon un apartament, in care puteam sa mai aducem inca doua familii cu noi. Cum am ajuns noaptea, nu prea am vazut mare lucru in jur...

16.12.20008

A doua zi insa de cum ne-am trezit am dat cu ochii de minunile acestei tari! Vegetatie luxurianta, pasari si animale de n-am mai vazut in viata noastra decat in atlasele de la biologie sau pe Discovery. Am vazut pauni, egrete, broaste testoase cu muschi pe carapace, soparle, un sarpe alb cu galben, o maimuta... Plaje ca in vederi, palmieri, piscine .. ce mai! Poti sa juri ca esti in paradis... Aveam efectiv impresia ca suntem intr-o gradina botanica... numai ca in marime naturala! Toate plantele scumpe ce noi le avem pe acasa prin ghivece, cresc aici la tot pasul. Am tinut-o numai in oauuuu!!! .. si gura cascata mai tot timpul!

Plaja frumos amenajata in complex, salbatica in afara lui, ne-a incantat cu nisip alb si roz (nu ne venea sa credem!!), cu palmieri inalti si apa turcuaz pe bune!!! Nici o meduza sau alte dubiozitati prin apa. Doar cateva alege pe care angajatii complexului le-au strans repede.
Valuri mici se spargeau de tarm.. iluzie ca marea ar fi linistita caci in departare vedeam ditamai valurile ce se spargeau in reciful de corali.

Am stat la plaja sa ne parjolim un pic, Alex saracul a suferit teribil! Fiind un om de actiune tare greu i-a fost sa stea doar la "prajit". A devorat trei carti in doua zile . Am jucat 4 partide de minigolf! Un joc foarte fain in care practic esti tu cu tine insuti. Castiga cel care se concentreaza mai bine; cel care este prezent si focusat la fiecare minge.


Ne mai paleste din cand in cand gandul ca suntem in decembrie, aproape de Craciun si noi stam la plaja in Caraibe. Hmm.. acasa e zapada probabil.

De all inclusive ce sa mai zicem. Mancare la discretie, foarte multe fructe de mare. Ralu a experimentat multe, unele chiar dubioase. Am mancat fructe si legume ce nici acum nu stim ce erau. Serviciile sunt super. Toata lumea ne zambeste si ne saluta. Am dar si peste un cuplu tanar de romani- foarte frumosi si relaxati. Cam asa cu all inclusiv. Este frumos si bine, ai tot ce iti trebuie foarte la indemana. Insa pentru stilul nostru de viatza au fost suficiente cele doua zile. Asa ca, aventura reincepe:)

17.12.2008

Dupa ce am petrecut dimineatza si amiaza pe plaja si la minigolf am pornit spre Santo Domingo. Eh de abia acum, incepem sa simtim adevarata viata dominicana. In primul rand gata cu engleza. Oamenii de rand doar stiu ca exista limba engleza dar nu o vorbesc, asa ca am inceput si noi cu Holla, si, porfavor :) Luna asta o sa fie buna sa invatam limba spaniola. Alex deja si-a dat seama ca intelege mai tot ce se vorbeste.. daca e rar si clar! :) Soferul de taxi foarte amabil, ne-a dus in statia de autobuz, ne-a aratat de unde sa ne luam bilete.. cum am mai zis, dominicanii sunt foarte prietenosi si cumsecade. Si mult mai relaxati ca noi, romanii, chiar si cei care sunt in mod evident foarte saraci material. Oamenii de culoare de aici seamana mai mult cu brazilienii decat cu africanii. Oamenii, barbati , femei, copii sunt foarte frumosi si curati in ciuda saraciei pe care am vazut-o pe drum spre Santo Domingo. Infrastructura nu este din cele mai bune; in localitati drumurile adiacente sunt in mare majoritate neasfaltate, fara trotoare.. La drumul principal sunt multe tarabe, dughene, cu fructe, legume, papuci.. orice de vanzare.. inclusiv carne cruda de mancare.. am ramas cu gura cascata vazand, la un metru de masinile ce circula in tromba, o sfoara cu carne cruda, prinsa pe ata.. pentru vanzare! Practic se afuma de numa de la fumul de esapament. Insa localnicii se pare ca nu au nici o problema cu asta. :)

Despre circulatie .. hmm.. destul de haotica! Nu prea au semene de circulatie, prioritatea de cele mai multe ori e pe baza de clanxon!! Autocarul cu care am mers noi era foarte fain, nou, cu aer conditionat si un sofer un pic kamikaze :).. Insa am vazut guagua (adica autobuzele normale cu care merg localnicii pe distante mai scurte) .. mici, inghesuite, cu geamuri sparte...

Despre viatza oamenilor de rand ce sa spunem? Am vazut casele lor, in proportie de 95% au gratii (la poarta, la usa, la geamuri.. pardon in loc de geamuri). Casele de aici nu au geamuri cu sticla, doar gratiile si ceva obloane de lemn sau metal. La o adica nici nu le trebuie ! Aici e vara continuu... Am vazut discrepanta mare intre saraci si bogati. Am vazut in curtile astea cu gratii multe masini de teren luxoase si vis a vis de o asemenea curte, o cocioaba din scanduri si carton, fara usa, in care copii se jucau pe jos, pe pamant.

Aproape de ora 8 seara am ajuns si noi in Santo Domingo. Cand am vazut ca si capitala arata cam ca si localitatile prin care am trecut, m-am ingrozit! Am crezut ca o sa stam si noi tot cam in asa ceva. Insa surpriza! Cum ajungi in centrul orasului (adica zona colonial, cartierul unde isi au sediul guvernul si altele din acestea), curat luna, aranjat, pace si liniste! Din nou diferenta mare intre bogati si saraci.

Ina ne-a recuperat de la autobuz si asa am ajuns la destinatia noastra. Casa Inei este intr-o zona linisitita, curata, aproape de mare si de Centrul Colonial. Este imensa, cam cat trei apartamente de-ale noastre. Este un intreg etaj al unei case, inclusiv o terasa super cu plante exotice.. si hamac:) deja l-am testat si presimtim ca vom petrece multa vreme tolaniti in el!

Poze de pana acum

De 1 Decembrie la Alba Iulia cu Cercetasii

Poze de la Alba cu Cercetasii

Sinca Veche

Vizita la Sinca Veche
Manastire Sinca Veche

Nunta noastra 4 Octombrie 2008

Poze de la nunta noastra 4 Octombrie 2008

Ceahlau

Detalii tehnice despre traseu



Vara trece si noi nu prea am fost la munte. Asa ca primul we in care Raluca a terminat cu viata de angajat, ne-am hotarat sa fie unul dedicat libertatii. Sa mergem intr-un loc doar noi doi si sa simtim aerul si senzatiile eliberarii de constrangeri.

Am plecat chiar vineri seara din Cluj si dupa un drum lejer odata ce am iesit din Cluj, am ajuns pe la ora 12 noaptea in Durau. E plin de pensiuni, dar am vrut sa vedem daca dormitul in masina este viabil. Mai ales ca avem un break destul de spatios. Nu este luxul din lume, la cort parca ai mai mult loc, insa portbagajul extins, izoprenele si sacii de dormit au asigurat un somn odihnitor.

Desi ne-am trezit cu chef de urcat cat mai repede pe munte, a inceput usor sa ploua, astfel incat am optat pentru dimineata sa vizitam Manastirea Durau, unde am si ramas la slujba. A fost frumos ca s-a citit din evanghelie printre altele despre cununie si sfantul Alexandru, a carui praznic si era.



In jur de ora 10.30 ploaia s-a oprit si am inceput sa urcam pe partea de la Fantanele. Cu cat urcam mai sus cu atat peisajul era mai frumos, aerul mai curat, linistea mai profunda. Urcusul chiar a fost unul placut, calm si fara excese. Chiar ne-am putut compara stilul de urcat cu un grup de tineri care alergau, mergeau pe scurtaturi si oboseau repede, pentru ca oprind de multe ori, noi mereu ii ajungeam si ii intreceam. Clar ca pe termen lung, ai nevoie de echilibru si constanta.

Muntele iti da mereu teme de reflexie. Poate nu muntele propriu-zis, ci faptul ca esti intr-un astfel de loc. Iti pui intrebari, ai vreme sa te gandesti la ele, iti simti corpul, esti atent la ce este in jur, apreciezi si observi chestii mici si aparent neinsemnate. Iar de luat, ia fiecare ce doreste: liniste, meditatie, aer, efort fizic... Dar mereu pleci cu ceva in plus dupa o astfel de calatorie.

Revenind la traseu, am ajuns la cabana Dochia unde am mancat, ne-am lasat bagajele si am dat o fuga sus pe Vf. Toaca (1900 m). Privelistea a fost spectaculoasa. Ai parte de o perspectiva de 360 grade, cu Raraul in nord, Moldova in est, Ardealul in vest si de jur imprejur lacul Bicaz si Izvor. Ca sa nu mai spunem ca am fost binecuvantati cu mai multe reprize de curcubeu, uneori chiar si doua in paralel.

Picurii tot mai mari de ploaie, ne-au convins sa ne intoarcem la cabana (cu un mic detour la schitul din apropiere), de unde ne-am luat bagajele si ne-am pus cortul in locul special amenajat. Desi temperatura era ok, vantul era extrem de rece si puternic. Ne-am facut de mancare (ce bine ne-a cazut ciorba calda la plic!), iar la ora 20.00 deja era intuneric si ne-am bagat in cort. Nu am adormit imediat, insa cel putin Alex a dormit pana dimineata. Raluca, din cauza fricii ei de ursi, a ramas treaza aproape toata noaptea. Doar cand vantul s-a mai linistit, a adormit si ea. :)

Vantul puternic din timpul noptii a reusit sa inghete condensul de pe cort, insa noi nu prea am simtit acest lucru. Insa in acelasi timp, vantul a alungat toti norii, iar duminica a debutat cu un soare puternic. Efectiv parca era o alta priveliste, parca eram intr-un alt loc, acum cand era atat de insorit tot.

Am mancat tot ce am putut ca sa nu caram cu noi pana jos si am pornit pe coborarea de la Cascada Duruitoarea. Coboratul e destul de abrupt si ne intrebam mereu oare cum o fi sa urci pe acolo. Adevarul e ca nici nu prea am vazut pe cineva sa urce, cu exceptia unui batran din zona, care la cat de voinic arata, parea ca face acest traseu in fiecare saptamana.

Cascada Duruitoarea era la debit mic si poate nu atat de spectaculoasa, insa are farmecul ei. De aici coborasul a fost pigmentat de numeroasele grupuri si familii care urcau din Durau pana la Cascada si ne intrebau cat mai au de mers. Oameni de peste tot, de toate conditiile sociale, de toate varstele, au iesit si ei la iarba verde si aer curat. E interesant ce poate sa faca un obiectiv in viata unui om. Sunt convins ca daca le-ai spune sa urce doar pana la Fantanele pentru priveliste, desi e mai scurt, sau sa mearga la cascada care e mai lung si mai dificil, tot pentru o priveliste, oamenii ar alege-o pe a doua. Putini insa pareau ca sunt efectiv doar la o plimbare, ci pareau inversunati sa ajunga la ea, sa faca ceva.

Noi am simtit foarte tare aceasta diferenta intre A FACE si A FI, in aceasta excursie. Muntele a fost doar un pretext pentru noi de a ne gasi linistea, de a fi impreuna intr-un fel nou, de a fi relaxati, de a ne lasa incantati de ce ni se ofera. In felul acesta, cu atitudinea potrivita, am si facut lucruri frumoase, inclusiv escalada celui mai inalt varf din viata lui Raluca!

Iti mulumim Ceahlau pentru tot ce ne-ai oferit. Iata si cateva poze care au surprins cele spuse mai sus:

Poze din Ceahlau

Un weekend la Sinaia

In weekendul 24 - 25 mai am fost intr-o scurta excursie (pentru Raluca) - vizita de lucru (pentru Alex) la Sinaia. Aici Alex a avut parte de a doua sedinta oficiala a Consiliului Director a ONCR iar Raluca, s-a bucurat de o vizita la castelele Peles si Pelisor si de o plimbare revigoranta prin statiune.

Dis de dimineatza, am luat-o la pas spre Peles. Cum intri pe aleea spre castel, esti intampinat de o multime de comercianti stradali cu o gama foarte variata de obiecte traditionale mestesugaresti. Pe langa acestea poti gasi insa foarte multe obiecte si jucari kich care insa ,cum mi-am dat seama mai tarziu incanta ochii copiilor ce viziteaza Pelesul! Si sunt multi. :)

Pelesul l-am vizitat foarte repede datorita aglomeratiei. Foarte multe gurpuri de copii veniti cu scoala. M-am distrat copios cand am descoperit ca papuceii ce se dau la intrare in muzeu sunt aceeasi ca si acum 16 ani cand am vizitat prima oara Pelesul! Ca si noi atunci, si copii de acum aveau aceeasi problema.. :) pierderea papucilor - bun prilej de distractie.

O calatorie in timp si spatiu - Lumea dacilor

Cum anul acesta Pastele si 1 Mai s-au potrivit in aceeasi saptamana, ne-am putut lua liber de oras cateva zile si am pornit pe drumurile din tara. De data aceasta am ales Tara Hategului, cu Sarmisegetuza Regia (cetatea de capatai a dacilor), Cetatile Blidaru si Costesti (de asemenea vechi cetati dacice de pe valea Gradistei, un loc de o frumusete coplesitoare), Manastirea Prislop (acasa la parintele Arsenie Boca), Cetatea Devei, Ulpia Traiana si Biserica Densus. Toate locuri frumoase, incarcate de o istorie de mii de ani ...

Dar sa le luam pe rand. :)

In prima zi am vizitat Cetatile Blidaru si Costesti.
Cetatea Blidaru (vezi poza), este situata la o altitudine de 703 m, pe culmea dealului cu acelasi nume. Traseul pana la aceasta fortareata dureaza circa 50 de min de la pensiunile din capatul Costestiului si reprezinta o poteca ce ia pieptis dealul inca de la inceput. Drumul pana la cetate este unul spectaculos, iar urcusul nu este usor de loc. Poteca este strajuita de copaci care parca fiecare are o poveste a lui, cu personalitate, cu suflet si parca cu un rol in acel loc. Am vazut copacii cu radacini groase de tot, intortochiate si iesite din pamant. Multi mesteceni si fagi inconjurandu-se unul pe altul, iar dintre ei unii parca aveau "ochi" pe trunchiurile lor drepte. Ai senzatia ca esti "urmarit" parca de aceste priviri seculare, pazitoare ale locurilor. Salamandrele negre cu pete portocali, exotice de dreptul, iti taie mereu calea. Ai senzatia ca pasesti, ca te afunzi parca intr-o lume ireala, din alte timpuri.

Bucuria este mare cand, la finalul urcusului pe culmea dealului, descoperi zidurile antice ale cetatii dacice! Am ajuns, iar primul sentiment este unul coplesitor: te bucuri ca ai reusit sa ajungi acolo, esti plin de viata si energie si totusi nu iti vine sa vorbesti tare, sa razi zgomotos sau sa alergi... Nu poti decat sa pasesti usor, cu smerenie, coplesit de loc, de istorie si de toate intamplarile petrecute in mii de ani pe aceste locuri binecuvantate.

Cetatea Costesti este situata de asemenea pe culmea unui deal, numit Cetatuia, vecin cu Blidaru. Traseul este mai usor, pe drum de tara pietruit si dureaza circa 40 de min. Cetatea Costesti este mai intinsa ca suprafata ca si Blidaru, cu doua sanctuare vizibile: Sanctuarul Mare si Sanctuarul Mic. Cu un trecut mai zbuciumat si mai violent decat celelate fortarete dacice, si aici te simti coplesit de ceea ce este in jurul tau vizibil sau inca acoperit de pamant. Dealurile acoperite de padurea deasa ofera o priveliste uluitoare de jur imprejurul cetatii. Lumina calda a asfintitului mangaie aceste locuri, iti incalzeste si iti umple inima de bucurie.

A doua zi am pornit cu masinile prin Tara Hategului. Ziua se arata ploioasa dar asa cum vom vedea pe tot parcursul zilei, ploaie ne va ocoli: tot timpul acolo unde ne-am oprit soarele iesea dintre nori, iar cum plecam incepea din nou ploaia. Am fost uimiti de aceaste "mici minuni" cu care am fost binecuvantati in tot timpul acestei calatori :) .
Primul popas al zilei a fost la Manastirea Prislop (in poza e biserica) la Mormantul parintelui Arsenie Boca. Desi acum erau aici foarte multi oameni care fie participau la slujba, fie se rugau la mormantul parintelui Arsenie sau se plimbau pe potecile manastirii, am regasit aceasii liniste parca deasupra la tot, aceeasi liniste si netulburare pe care am simtit-o la 14-15 ani, cand mama ne-a adus pentru prima data la Prislop. Parintele Arsenie este acolo mereu, prezent, ascultand, dand mangaiere si sfat bun la fiecare care il cere.

Sarmisegetusa Ulpia Traiana, urmatoarea oprire, este o cetate romana, capitala a provinciei Dacia, construita de romani dupa distrugerea Sarmisegetuzei Regia. Aflata pe drumul catre Caransebes, Ulpia Traiana este o marturie a trecerii romanilor pe aceste meleaguri. De departe mult mai bine pastrata decat vechile cetati dacice distruse in razboaiele de cucerire, Ulpia Traiana nu a avut insa aceasi forta enigmatica, aceasi atractie pentru noi ca si cetatile dacice. Parea lipsita de consistenta sacra si de linistea aceea mistica.

De aici, la cativa km, se afla Biserica Densus, cea mai veche biserica de piatra de pe teritoriul romanesc. Construita in jurul anul 400 D.C. cu piatra adusa de la Ulpia Traiana, aceasta biserica este o dovada a crestinismului timpuriu de pe aceste meleaguri. Biserica are o arhitectura un pic stranie pentru zilele noastre. Pictura originala este inca pastrata pe unele portiuni din ziduri si de asemenea reprezinta sfinti pictati in posturi mai rar intalnite in bisericile noastre.

Spre seara ne-am oprit la Cetatea Devei. In curs de renovare si modernizare, la Cetatea Devei se poate urca cu un funicular modern. Acesta a fost un nou prilej pentru grupul nostru sa ne distram copios, ba sa amuzam si pe responsabilii cu siguranta transportului pana la cetate. Privelistea este uimitoare de pe deal. Locul este si el incarcat de istorie, mult mai vechi decat s-ar crede. La coborare am cantat si am dansat un pic cu Dan Bitman si Holograf. :)

Pentru ultima zi a excursiei noastre am pastrat cetatea Sarmisegetuza Regia, cetatea dacica din mijlocul muntilor. Drumul de acces la cetate porneste din localitatea Costesti si merge pe firul Gradistei pe drum forestier de circa 20 de km, din care 15 km se pot parcurge cu masina mica (dar destul de anevoios), iar apoi la picior ultimii 5 km. La Sarmisegetuza nu ajungi usor. Este in mijlocul muntelui, inconjurata de paduri cu acces intortocheat... si intr0un fel este bine ca este asa! Impactul aici este extraordinar de puternic! Inca de la intrarea in cetate prin poarta de est esti intampinat de copaci uriasi, asemanatori coloanelor din catedralele gotice. Acesti copaci sunt doar acolo, in interiorul zidurilor de aparare. Pasesti incet pe poteca de-a lungul vechiului drum pavat. Din loc in loc, pe unele trunchiuri ale copacilor vezi scrijelituri de cutit, vandalizari cum vedem destul de des prin padurile noastre. Insa acesti copaci insufletiti se vindeca singuri intr-un mod miraculos. Le-am vazut ranile provocate de oameni cicatrizandu-se intr-un mod cu totul special, formand parca niste flori.

Ca si la Blidaru si Costesti, si aici esti coplesit cu totul de atmosfera de liniste si pace, dar si de mister! Te trec fiori fara sa iti fie frig, lacrimile iti umezesc ochii fara sa stii de ce, simti ceva inexplicabil si cel mai la indemana lucru este sa te abandonezi locului acesta sfant. Nu poti decat sa iti ceri iertare ca esti acolo, ca prin prezenta ta tulburi acea liniste si armonie.

Razele soarelui inca strabat ramurile copacilor. La capatul potecii, in jos se deschide un luminis in care sunt amplasate sanctuarele acestui templu. Mergem printre ele, iar tentatia este foarte mare sa intri in mijlocul lor si sa simti timpul si spatiul... intr-una ... Sa afli cine esti? De unde vii? Ce cauti aici si acolo? ... Dar ceva te opreste: nu poti sa treci dincolo! Nu exista nici un semn de "nu treceti" sau "interzis accesul", si totusi ceva te tine si nu poti sa treci dincolo de piatra imprejmuitoare de 20 cm inaltime! Sentimentul este puternic, cutremurator. Nu poti decat sa te asezi deoparte si spui o rugaciune.

Deodata cineva intra in centrul Sanctuarului mare si o ploie torentiala se porneste din senin. Zambesc in sinea mea: "da, este bine ca este asa!". Nu putem umbla cum vrem noi intr-un loc sacru. Apa spala, curata acest loc de atingerea lumeasca, de nestiinta si inconstienta noastra. Omul iese din sanctuar si ploaia se opreste. Deja multi dintre noi, speriati de ploaie, au plecat deja de acolo. Soarele incet, incet isi arata din nou fata printre nori. Pornim si noi usor la vale. Nu putem explica aceste intamplari. Suntem inca impresionati si marcati. Aceasta senzatie o vom purta mereu cu noi! Trairile ce le-am avut in acele momente, ne infioreaza inima si acum. Suntem asa de mici in acest Univers, atat de putin cuprindem cu mintea noastra... avem constienta ca este ceva dincolo, ceva necuprins si neinteles inca, mult peste noi.. si este imposibil sa nu crezi sau sa nu mai crezi...


Mentiune: Pozele din acest articol sunt luate de pe internet. Pozele facute de noi la toate aceste locatii, le gasiti urmand link-ul de mai jos:

Poze de la Blidaru, Cetatuia Costesti, Manastirea Prislop, Ulpia Traiana, Biserica Densus, Deva si Sarmisegetuza Regia

Primavara la Bucuresti

In perioada 11-13 aprilie am fost impreuna la Bucuresti unde Raluca s-a intalnit cu prietenele ei vechi din facultate, a luat contact cu viata "minunata" din Bucuresti si a vazut o emisiune despre experimente ciudate.
Raluca la plimbare prin Bucurestiul primavaratic

Alex a participat la Adunarea Generala a Cercetasilor Romaniei unde a candidat ca presedinte si a fost ales.
Poze Adunare Generala ONCR 2008

Istoric 2008 (ian-martie)

29 martie 2008 - Cheile Turenilor
Poze de la catarat in Cheile Turenilor
Am fost la catarat impreuna cu Sabin. Am reusit sa ne filam unul pe altul, sa ne testam "increderea" cu viata unul in celalalt. Raluca a reusit sa se catere fara probleme pe un traseu de "4+" pana la vreo 15 metri inaltime, fiind prima data cand reuseste asa ceva.


8-9 martie 2008 - Calnic, Sibiu, Fagaras, Codlea, Prejmer, Sighisoara
Poze din Turul cetatilor sasesti
Pornita initial ca un drum spre a ne vedea mamele cu ocazia zilei de 8 martie, am ajuns sa facem un adevarat tur prin cetatile care ne-au trecut prin fata in drumul nostru. Desi a plout majoritatea timpului, ne-am simtit f bine impreuna si a fost o excursie reusita. Mai ales ca venea dupa o perioada de 7 we in care Alex a fost plecat la teambuildinguri si deci nu prea am petrecut timp de calitate impreuna.

Calnicul a fost o surpriza placuta prin grija cu care este intretinut. Aici am aflat despre un obicei sasesc: ei tineau slanina intr-un turn din cetate pentru ca se pastra in conditii ideale de prospetime.

Sibiul a fost de departe cea mai placuta experienta, simtind din plin o atmosfera de oras european. Avem de multe ori impresia ca suntem la Bratislava, prin curatenia drumurilor, prin numeroasele puburi, restaurante si magazine de bun gust, prin spatiile pietonale generoase, prin aspectul de oras medieval renovat modern.

Cetatea de la Fagaras ne-a permis tocmai datorita lispei de amenajare sa avem
 parte de o mica aventura prin balariile si camerele darapanate ale cetatii.

Codlea a fost pentru Raluca o surpriza mare pentru ca acum a vazut pasajul pietonal in zona fostei pieti de zi, care acum este desfintata. Foarte frumos luminata si ingrijita.

Prejmer a surprins prin dimensiunile ca suprafata. Desi nu am putut intra fiind inchisa duminica pentru vizite, am dat un tur si parea a fi chiar o constructie zdravana.

In drum spre Sighisoara am incercat sa urcam si la Rupea si Saschiz, dar din cauza ploii era prea mult noroi in zona. Asa ca ne-am hotarat sa le lasam pe o data viitoare. Ajunsi la Sighisoara, ne-am dat seama ce diferenta majora poate fi intr-un loc in care nu au fost investiti bani desi potentialul turistic ar fi asemanator. Ca oportunitati, ca si cladiri, ca si istorie, cele 2 orase ar putea fi echivalente, insa Sighisoara ne-a primit cu multe balti, cu moloz, cu cladiri darapanate, cu mizerie pe strazile cetatii, fara placi si directii explicative la cladiri, cu restaurante putine si aproape tot ce putea fi de vizitat era inchis!


24 februarie 2008 - Piatra Secuiului
Poze de la drumetia pe Piatra Secuiului
In primul we cu masina proprie am si dat o tura pana la Piatra Secuiului unde am facut o drumetie de o zi. Vremea a fost superba, peisajul de vis, am vazut o gramada de parapantisti si ne-am distrat fain impreuna.

Istoric 2007

9 iunie 2007 - Piatra Singuratica
http://www.usphoto.ro/P_Singuratica_iun_2007.html
Tema acestei excursii a fost "oare vine ursul?". A fost haios momentul cu ploaia ce venea si noi mancam lejeri. Insa cand a inceput sa picure cu stropi mari de tot, in mai putin de
3 minute eram cu totul in cort. Noaptea am avut parte de o liniste extraordinara cu care nu eram
deloc obisnuiti, iar dimineata am fost treziti de vacutele cu talangi care au vrut sa deguste cortul
nostru verde.


27-30 aprilie 2007 - Roma
http://www.usphoto.ro/Roma_apr_2007.html
Aceasta excursie a fost planificata de Marcela si Alex pentru parintii lor, ca aniversare a 30 de ani de la cununia lor civila. Asa ca am pregatit tot inca din decembrie 2006, cu rezervari si chestii de vizitat. A fost
o adevarata reusita sub toate aspectele, toata lumea a fost incantata si doritoare de repetare de astfel de experiente pe viitor. Sa nu uitam noaptea magica a noastra, care a si ramas in cliseul
micii noastra familii "ca la Roma!".


10 aprilie 2007 - Casatoria civila la Tg. Mures
http://www.usphoto.ro/Casatorie_civila_10_apr_2007.html
Amandoi am fost cu totul impresionati de acest eveniment, care desi credeam ca va fi ceva banal, a avut o incarcatura emotionala deosebita. Totul chiar a fost simbolic si solemn, iar masa de la restaurantul medieval Excalibur a intregit o zi splendida pentru noi doi.


20 ianuarie 2007 - Muntii Vladeasa
http://www.usphoto.ro/Vladeasa_ian_2007.html
Am fost impreuna cu Sabin si Ina intr-o excursie tare frumoasa. Multa zapada, o drumetie pe ceata pana in varf, cu un vant puternic si forme ciudata de zapada la tot pasul. Ne-am bulgarit, ne-am jucat, am ras mult si am povestit despre viitorul nostru impreuna ca familiei si comunitate.

Istoric 2006

31 decembrie 2006 - Rosia
http://www.usphoto.ro/Revelion_Rosia_dec_2006.html
Desi majoritatea oamenilor au fost deosebiti, Sabin-Ina-Paul-Ioana-Fran cu baietii, cred ca eram cam saturati de cat am calatorit pana atunci si poate era mai potrivit un revelion mai domestic. Poate si cadrul fizic (casa darapanata si cu podea de pamant), vremea ploioasa si noroioasa, precum si prezenta "cabanierului" care era cam lipsit de maniere, a facut sa nu ajute la senzatia de comfort dorita. Tin minte insa pe Sabin care mereu incerca sa aiba o atitudine pozitiva, sa cante, sa glumeasca, sa ne inveseleasca, desi era clar ca si pentru el era o provocare.


8-18 decembrie 2006 - Budapesta, Viena, Bratislava, Schlaining, Graz
Un tur de toata spendoarea prin tarile vechiului imperiu Austro-Ungar. Ar fi atatea de povestit aici: parca fiecare zi era cat o saptamana acasa!
Prima zi in Budapesta am umblat cel putin 20 de km pe jos si am vazut cam 70% din obiectivele turistice ale orasului. Am papat langos de la mama lui ungara, am fost intr-o cafenea de unde nu mai credeam ca o sa ridicam si unde am baut un ceai foarte bun si adus intr-un recipent interesant, ne-am jucat in parc cu copiii si mai ales ne-am pozat cu tot ce am putut. Am ajuns franti acasa, dar inceputul era promitator.
http://www.usphoto.ro/Budapesta_dec_06.html
La Viena am stat la Ravi acasa unde ne-am simtit excelent. Am vorbit despre orice, ne-a invatat cum face el un ceai excelent din condimente arabe, am vazut cum face paine de casa
(iar cand am ajuns acasa am inceput sa facem si noi), Corina (colega lui de apartament) ne-a invatat sa facem supa de dovleac (care a devenit favorita noastra) si in general ne-am simtit ca acasa in toata perioada respectiva. In ultima seara din Viena, cand am revenit de la Schlaining, am fost cu Ravi la clubul asociatiei sale (foarte faina idee) unde am vazut un film misto si un concert Pink Floyd. Am vizitat apoi cam tot ce era de vizitat: Castelul de vara de la Shonbrun (cu gradinile si mai ales cu Gradina Zoologica super faina), Hofburg, Ring, Donau Tower, Planetariumul, Muzeul cu animale exotice, Casa si muzeul Hunterwaser, Catedrala Sf. Stephan, si alte locuri pe care acum nu ni le mai aducem exact aminte. Senzatia ce ne-a lasat-o Viena a fost de fosta capitala de imperiu, cu cladiri impozante, cu multa istorie si traditie.
http://www.usphoto.ro/Viena_dec_06.html
Cat am stat la Viena am dat o fuga de o zi  si pana la Bratislava, care era la doar 60 de km de noi, unde am avut parte de un mic ghidaj al unei tipe de pe hospitality club, insa pana la urma tot noi de capul nostru ne-am descurcat mai bine. E un orasel tare ingrijit (ma refer aici cel putin la centru pe unde am fost), cu specific medieval, cu multe chestii de facut si vizitat. Ne-a placut o biserica total albastra, numeroasele statui din bronz aflate la colt de strada, precum si un restaurant cu specific slovac, unde practic puteai sa inveti toata istoria acestei tari. Printre nazbatii amintim pozele in care imitam statuile sau incercam sa le miscam, sau cand ne-am pus la coada unui grup de tineri germani ce cantau voiosi, si noi incepand sa cantam cu ei impreuna sau cand Raluca a devenit extrem de "vesela" dupa o jumatate de bere slovaca!
http://www.usphoto.ro/Bratislava_dec_06.html
Dupa ziele de la Viena ne-am imbarcat spre Schlaining unde Sabin cu Ina locuiau si lucrau la EPU (European Peace University). Am stat impreuna cu ei si ne-am simtit ca la noi acasa intr-un mod greu de explicat. Am cantat cu ei, am gatit, am fost la baschet si ping-pong impreuna, am stat cu ceilalti studenti de la EPU si fumand din sisa, am fost la baile termale, am vizitat Grazul, totul intr-o atmosfera linistita si pasnica. Efectiv zile de vis impreuna cu nasi si prietenii nostrii dragi!
http://www.usphoto.ro/Schlaining_Graz_dec_06.html


30 octombrie 2006 - Debrecen
http://www.usphoto.ro/Debrecen_oct2006.html
De ziua la Raluca, Alex practic a rapit-o si a dus-o la Aquaticum din Debrecen. A fost prima data cand Raluca a iesit din tara!


30 septembrie 2006 - Garda, Felix si Ciucea
http://www.usphoto.ro/Sep2006.html
Un mic turneu in care am fost cu CRIM la Garda la cabana Speo, apoi la Felix la parintii lui Alex care erau acolo in concediu si in drum spre Cluj ne-am oprit si la Ciucea la Muzeul Octavian Goga.


1 mai 2006 - Pestera Humpleu
http://www.usphoto.ro/Humpleu_mai_2006.html
Am fost impreuna cu cei de la CRIM Tabere la Pestera Humpleu de langa Doda Pilii. In prima zi am facut TSA la faleza iar a doua zi ne-am bagat vreo 8 ore in Humpleu. A fost o super experienta pentru amandoi in care am trecut prin toate starile: frica, frig, incantare, andrenalina, nervi, incurajare... Oricum am strabatut doar 10% din pestera, care
este a doua ca lungime din tara, dar inca mai are parti neexeplorate.


martie 2006 - Cheile Turzii si Salina din Turda
http://www.usphoto.ro/Ch_Turzii_martie_2006.html
O excursie de o zi plina de aventura si distractie. Am lins peretii din salina, am facut ecouri ciudate in avenele imense, ne-am dus aproape de prapastie, era sa fim loviti de un parapantist si am mancat niste prajituri super bune la cofetaria Dana din Turda.

Istoric 2005

29 decembrie 2005 - 2 ianuarie 2006 - Stanceni
http://www.usphoto.ro/Rev_Stanceni_dec_2005.html
Impreuna cu Sabin, Ina, Paul si Ioana am petrecut zile idilice la casa bunicilor lui Sabin de la Stanceni.  Desi aveam doar o camera la comun, ne spalam la lighean si mergeam la toaleta in spatele casei, aceste lucruri efectiv ne-au unit in loc sa ne irite. Am facut drumetii pe Stanca Somilor si Varful Zespezel, am cantat, am gatit si ne-am jucat tot felul de chestii. In ziua de 31 dec am fost intr-o tura de cam 10 ore, de abia ajungand in timp acasa pentru a ne pregati de Revelion. Desi eram rupti de oboseala, ne-am aranjat frumos si am rezistat putin dupa ora 1!
A doua zi am facut un exercitiu de stabilire a rezolutiilor pentru anul 2006. A fost chiar amuzant procesul, Alex luandu-si responsabilitatea sa le readuca aminte celorlalti de aceste angajamente.

17-19 decembrie 2005 - Rachitele
http://www.usphoto.ro/Rachitele_dec2005.html
Aceasta drumetie are mai multe semnificatii. A fost testul meu ca trainer de teambuilding pentru echipa din acel moment din De KLAUSEN, a fost prima introducere a Ralucai la viitorii ei colegi (unde a si lucrat ptr 2 luni), dar si primul accident cu masina. Luate pe rand: se pare ca am trecut testul si de atunci am inceput sa castig o paine cinstita din munca asta, Raluca a fost bine integrata dar nu si-a gasit locul profesional (astfel ca in martie 2006 lucra deja la Addveritas), iar cu masina am reusit sa derapez pe un drum cu zapada tasata, in urma caruia am indoit serios bara din spate a masinii si usa spate dreapta. Nimeni nu a fost ranit, avand insa o adevarata aventura cu gasirea politistului din sat si intocmirea procesului verbal de accident.


22 iulie 2005 - Straja
http://www.usphoto.ro/Viata_iul_2005.html
Am fost impreuna la tabara pentru liderii Kaizen (Impact) din proiectul FNO. Am fost pe varful Straja, am facut trante libere, ne-am dat pe sfori si am vorbit mult despre noi doi ca si cuplu.


iulie 2005 - Turneu prin Transilvania
http://www.usphoto.ro/Iulie_2005.html
In vreme ce prin toata tara erau inundatii iar mami de la Brasov era cu inima cat un purece ca pe unde ii umbla fata, domnisoara Raluca (fara sa stea prea mult pe ganduri) s-a urcat in tren si a ajuns la Cluj. De aici, 
impreuna cu Alex, au pornit intr-o aventura a turului Maramuresului si Ardealului.
Prima oprire, lacul Apa, aproape de Satu Mare, unde am ajuns pe inserate, fara sa vedem prea multe in jur. Oricum o baia buna tot am facut sub cerul de stele.Mult mai mare fu incantarea cand, dimineata ne-am trezit cu un peisaj deosebit in fata ochilor: aer de mare, apa multa, soare si nisip..iar in zare muntii Maramuresului. Peisaj nemaipomenit ce ne-a lasat cu gura cascata de uimire.

In urmatoarele zile ne-m bucurat de diverse perindari si "rataciri controlate":)..
prin taramul din alta lume parca al Maramuresului.
La Sighet, am simtit fiorii reci ai inchisorii. Timp de mai bine de patru ore am simtit fiorul rece si sumbru al acelui loc, martor al unor chinuri 
inimaginabile. 
Impactul a fost puternic asupra noastra. Ne amintim in mod deosebit din acest
muzeu un perete intreg cu scrisori, insemnari, vederi si telegrame pentru sau de la cei inchisi si rudele lor. Efectiv, nu iti puteai stapani lacrimile. 
Istoria are pentru noi toti lectii crude uneori; numai de le-am invata, insa!

La Sapanta am dormit pentru o noapte in casa unui prieten al lui Alex, Marius! O experienta de neuitat. Stiti documentarele acelea de la Tezaur Folcloric, unde aratau case din Maramures cu scoarte, paturi, perne colorate, farfurii pe pereti si alte minuni de acest gen?! Exact asa era casa lui Marius! Am vrut sa ne punem cortul in curte, sa dormim afara dar ti-ai gasit... nu se poate asa ceva! Oaspetii trebuie gazduiti in casa mare! Si uite asa, am avut parte de tratament regesc, odihnindu-ne pentru o noapte intr-o casa de adevarati maramureseni.

Cimitirului din Sapanta nu degeaba i s-a dus vestea! Este intr-adevar VESEL si, evident, mandria satului. :) 
Rotile buburuzei noastre rosii, ne-au purtat apoi la Manastirea Barsana, loc de basm care la vremea aceea, era cea mai inalta biserica de lemn din Europa! Ne-am plimbat prin curtea frumos ingrijita si plina de flori a manastirii
 iar sufletele noastre au simtit pacea acestui loc binecuvantat .

Inca vreo doua zile am mai cutreierat prin Maramures, un tinut cu totul deosebit, parca rupt de restul tarii prin atmosfera, atitudinea oamenilor si frumusetea locurilor. Am vazut dealuri verzi scaldate pe inserat in lumina calda a soarelui apunand dupa muntii, femei tinere frumoase cu fete luminoase si ochi plini de veselie, copii mereu cu zambetul pe buze si obraji rosii de la joaca si alergatura :) 
Vorba lui Alex: "Mai, de-oi vrea vreodata sa imi iau lumea in cap.. apoi stiu unde sa vin!" :)

Tin minte a ne-am ratacit la un moment dat intr-un satuc ascuns printre dealuri si munti..ne-am oprit sa intrebam pe unde suntem si nici nu am apucat sa coboram bine geamurile masinii ca am fost inconjurati instant de femei, barbati si copii, care mai de care mai haios in explicatii si in indicatii de drum, debordand a voie buna si atat de dornici sa ne ajute!

In ultima noapte petrecuta in Maramures, am vrut sa ne aranjam cortul undeva pe valea Cavnicului insa nici un loc nu a fost prea propice.. asa ca am fost nevoiti sa ne continuam drumul desi se insera si era musai sa inoptam totusi undeva! Am ajuns intr-un alt satuc maramuresan, "Surdesti" unde am ramas fara grai cand tanti Maria, o femeie din sat, pur si simplu ne-a primit cu atata bunavointa si drag ca nu ne venea sa credem! Am fost dea dreptul coplesiti: draga de ea ne-a adus lapte proaspat muls, palinca iar dimineata, cand ne-am trezit ne-a intimpinat cu niste placinte cu branza.... Dumnezeule! Ce bunatati! 

Nicaieri in tara nu am avut parte de asa tratament, de oameni atat de deschisi si primitori, gata sa dea ce au mai bun oricarui strain ce le calca pragul!


aprilie 2005 - prin judetul Hunedoara
http://www.usphoto.ro/aprilie_2005.html

De Paste, pentru prima data pentru Ralu, la Hunedoara. Am mers cu stopul, am vizitat castelul, ne-am pozat si ne-am plimbat prin Hundoara cu Claudia si prietenul ei, Andrei.

februarie - octombrie 2005 - Iasi
http://www.usphoto.ro/Iasi_2005.html
Raluca a venit de mai multe ori la Iasi in vizita la Alex. Sunt de pomina noptile cand trenurile erau blocate in Campia Baraganului, dar mereu trenul Ralucai reusea sa "scape" si sa ajunga la Iasi. Printre momentele cele mai misto de aici au fost plimbarile prin Copou si gradina Botanica, gratarul de la lacul Venezia, stagiul de animatie Kaizen, vizita acasa la domnul profesor Budei si mai ales in octombrie 2005 cand Alex a cerut-o de sotie pe Raluca folosind un "quest"!

Istoric 2004

Pe 11 decembrie ne-am intalnit pe internet jucand sah. Am intrat in vorba pe chat-ul sitului si dupa cateva partide ne-am transferat discutiile pe YM. Si aceasta forma de comunicare si-a gasit limitele destul de curand, astfel ca am trecut pe telefon. Am reusit sa vorbim asadar la "prima intalnire" cam 6 ore non-stop.

Dupa cateva zile de tacere, am inceput din nou sa conversam, astfel ca ne-am hotarat sa ne vedem la Brasov imediat dupa Craciun. Intre timp ne-a venit ideea ca poate ar fi mai dragut sa mergem impreuna de Revelion la Marea Neagra, astfel ca am facut rezervari desi inca nici nu se vazusem la fata vreodata.

Intalnirea de la Brasov a fost simpatica, cu multe emotii de ambele parti, iar seara la intalnirea cu parintii Ralucai la Codlea, lucrurile chiar s-au linistit. 

A doua zi am plecat impreuna la mare, unde am avut un Revelion foarte ploios, 
dar nici ca  ne-a pasat! Am cutreierat toata Constanta, am gatit impreuna, ne-am
plimbat pe plaja friguroasa. Iar chiar la cumpana dintre ani, ne-am gasit cu o sticla
de sampanie pe o barca marinareasca lasata pe plaja, vazand artificii din 3 orase simultan (Navodari, Mamaia si Constanta) si auzind zeci de sirene ale navelor de pe mare.
http://www.usphoto.ro/intalnire_dec2004.html