Aniversare unui an de la nunta noastra

Intre 11-13 octombrie 2009 am sarbatorit un an de la nunta noastra printr-o excursie la Paris. Evenimentul a fost cu atat mai special cu cat aici am aflat ca vom avea primul nostru copil la mijloc de 2010. Pe langa aceasta veste minunata, excursia in sine a fost plina de evenimente si impresii de impartasit.

Printre lucrurile care ne-au placut cel mai mult la Paris a fost relaxarea si buna dispozitie a oamenilor pe care ii intalneai pe strada, indiferent daca era zona turistica sau rezidentiala. Parcurile sunt mari, cu niste ulmi uriasi a caror frunze iti faceau automat o banala plimbare, in cel mai romantic lucru. De obicei aceste parcuri sunt pline de lume, familii cu copii dezinhibati, cantareti ambulanti decenti (chitara, muzicute, flasnete), se sta direct pe iarba, ponei cu copii mici calarind, oameni de toate varstele alergand sau pe biciclete (mai ales ca exista un sistem de biciclete gratuite cu care te poti plimba cam peste tot in Paris).


Un 360 de grade menit sa sublinieze relaxarea dintr-o samabata dupa-masa normala intr-un parc din Paris.


Desi am stat cumulat 3 zile intregi, de abia ne-a ajuns timpul sa ajungem prin fata la marea majoritate a punctelor de interes. Si spre deosebire de alte orase turistice, aici chiar iti doresti sa intri sa le vizitezi, nu doar sa le bifezi pe harta! Singurul loc in care sa zicem ca am intrat a fost turnul Eiffel, dar la care totusi nu am ajuns pana in varf, petrecand totusi cam 3 ore (cam mult tinand cont de timpul scurt avut, insa totusi cam putin comparativ cu cat am fi vrut sa stam).

Trasele nostre au inclus urmatoarele puncte de interes:
- Arcul de Triumf - ne asteptam la o chestie ceva mai mare ca replica noastra din Bucuresti, dar senzatia a fost una de coplesire. Masiv si totusi elegant, spatios dar cu basorieliefuri detaliate.
- Champs-Elysees - pe buna dreptate ca simti in aer ca de aici se dau tonul la cele mai multe curente de moda, fitze sau atitudini. Cosmopolit, aglomerat, stralucitor, branduit peste tot. Un alt lucru frapant erau trotuarele imense, fiecare cu latimea unui bulevard de 4-5 benzi. Plus spatiul pentru masini la randul lui de 8 benzi pentru ambele sensuri!
- Louvre - cu gradinile sale imense si piramida sa de sticla atat de ispititoare
- turnul Eiffel - cu povestea sa fascinanta si admiratia inspirata omenirii de la aparitia sa
- catedrala Nottre Dame, malurile Sennei si cartierul latin - coplesitoare de istorie, mai ales daca ai citit Mizerabilii de Hugo
- centrul Pompidou - cu tevile sale uriase din exterior si culorile tipatoare in decorul in general crem-gri al orasului
- Panteonul si Universitatea Sorbona - parca stand una in veghea celeilalte
- alte piatete, parcuri, statui, chiar si cimitire celebre care apareau parca dupa fiecare colt de strada.



Un cantec la flasneta clasica pariziana. Inregistrarea lasa de dorit, dar atmosfera era deosebit de romantica.


Pentru cei interesati de aspecte mai practice ale calatoriei, respectivi timpi de deplasare de la aeroport (valabil si la retur):
- de la aeroport Bauvais sunt autobuse care asteapta fiecare cursa care aterizeaza. De la momentul aterizarii pana cand eram in autobus au trecut doar 25 minute. Pretul biletului este de 13 euro un drum.
- drumul cu autobusul pana la statia Port Maillot (vestul Parisului) dureaza circa 60 minute
- din statia de autobus, metroul este la 5 minute (exista tablite indicatoare) de unde practic poti sa ajungi oriunde doresti. Pretul unui bilet de metro 1,6 euro un drum.

Din ianuarie pana in septembrie 2009

Dupa intoarcerea din luna de miere in luna ianuarie, Raluca a plecat din 2 februarie pana la final de aprilie in Franta in interes de serviciu. Experientele comune au fost limitate la nivel virtual, iar Raluca a experimentat in aceasta perioada viata unui om normal din Geneva si in Monte Carlo. Iar pentru a completa calatoriile in interes de serviciu ale Ralucai, iata si pozele din luna iunie de la Venezia. (Da-ti click pe numele oraselor dinainte pentru a vedea pozele cu ea)





















Dupa ce Raluca a calatorit la inceput de an, a urmat Alex sa calatoreasca in timpul lunilor mai, iunie, iulie si august in Belgia, Suncuius, Franta (cu un mic tur european. Ptr poze, da-ti click AICI) si din nou Suncuius, cu ocazia la diverse cursuri, tabere pentru copii si schimburi de tineret.













In august am fost la manastirea Necula, Cheile Rasnoavei si la prima editie a Olimpiadei familiei Moldovan la Tg. Mures. Acest ultim eveniment are dedicat un blog propriu (cu poze si filme) la acest link- http://olimpiadamoldovan.blogspot.com/ .

In 5 septembrie am fost din nou impreuna la Suncuius, iar Raluca a invatat sa mearga pe bicicleta! Tot in zona Suncuius am fost si in 12 septembrie insa la Zece Hotare unde am fost impreuna cu Sabin si Ina.

In weekendul prelungit din 20-21 septembrie am fost la Agapia la o nunta, vizitand insa si manastirea Agapia si apoi Cheile Bicazului si Lacul Rosu.

Ultima saptamana la 30 de grade

Am ajuns de 4 zile acasa in Cluj si amandoi ne revenim dupa socul termic: de la +30 grade la -5 grade si FARA urma de soare! Parca corpurile noastre ar vrea sa creasca temperatura in mediul extern si deci am ajuns amandoi la 38 de grade, cu tuse si frisoane! Diferenta de fus orar e demult topita, insa la socul termic nu ne-am gandit ca va fi asa dur.

Oricum avem o energie super, suntem bronzati si avem un fel de "aura" pe care ne-o observa lumea cu care ne intalnim. Un fel de combinatie intre relaxare cu veniti dintr-un alt mediu. Altfel...

In ultima saptamana ne-am axat pe statul la soare cat mai natural, pe cumparatul de suveniruri si pe ultimele lucruri de facut de pe lunga noastra lista. Astfel ca luni si marti, fiind foarte cald, am stat mai mult pe acasa unde puteam sa facem baie cu furtunul, sa facem plaja in gradina-terasa de la Ina si sa citim tot felul de lucruri despre istoria locala. Va recomandam cel putin doua linkuri interesante:
- despre faptul ca in nici un caz Columb nu a fost "descoperitorul" Americii
- despre motivele explorarilor spaniole si portugheze si impactul acestora pana in zilele noastre.

In 7 ianuarie am vrut sa mergem la muzeul Atarazana care promitea lucruri interesante despre adevaratii pirati din Caraibe. Din pacate muzeul e in renovare asa ca ne-am rezumat la a lua cateva suveniruri. Am realizat faptul ca suntem asa de familiarizati cu Zona Colonial, incat am putea fi foarte usori ghizi pentru vorbitorii de engleza! :)

In 8 ianuarie am vizitat o prietena romanca (chiar din Cluj!) care se afla de opt luni in Republica Dominicana, ca si presedinte a unei organizatii studentesti. E un fenomen interesant pe care l-am mai trait si in alte calatorii: cand esti intr-o tara straina ii cauti pe cei familiari tie, pe cei care iti seama intr-un fel sau altul. Poate ca in Romania nu am fi insistat atat de mult sa ne intalnim, dar acolo fiind printre putinii romani pe care ii stiam, nu am ezitat. La fel a fost cu slovenul din autobusul spre aeroport, cu care eram singuri trei albi de acolo si inevitabil am intrat in vorba! Sau la fel cum am incercat sa dau de sediul national al cercetasilor din Dominicana, doar pentru a gasi ceva familiar si drag de acasa (bineinteles ca toata lumea era in vacanta acolo in perioada asta!).

Seara am avut parte de o noua experienta dominicana: un meci de base-ball! Am studiat in avans un pic regulile jocului ca sa stim si noi la ce ne uitam pentru 4-5 ore cat tine de obicei un meci. Insa odata ajunsi pe stadion, ne-am dat seama ca desi evenimentul sportiv e important, spectacolul din tribune e cel putin asemanator. Adica lumea vine acolo si mananca, bea, canta, socializeaza, comenteaza, se agita si mai ales danseaza cam 50% din timp. Da, si printre toate astea, mai trebuie sa fi si cu ochii la joc, cel putin pentru un motiv: exista mari sanse sa fi lovit de o minge de baseball in cap sau corp si din reactile celor trei persoane care au fost lovite in acea seara, nu e prea placut! Desi nu exista pauze in jocul de baseball, fiecare moment "mort" era imediat umplut de mascota locala care anima tribunele, dar si de un fel de majorete care imparteau tricouri la spectatori din partea unui sponsor. Diferenta de scor a fost foarte mare pentru echipa gazda (16-2), insa nici un moment nu am simtit ca spectatori imbracati in galben (adversarii) ar fi fost vreun moment in pericol sa fie agresati de gazde. De fapt erau amestecati cu gazdele si comentau impreuna meciul.
Cireasa de pe tort a fost cand cu circa 2 ore inainte de finalul meciului, o formatie de instrumentalisti (tobe, trompete, bongo si alte obiecte zdranganitoare) au inceput sa se plimbe printre tribune cantand non-stop. Lumea efectiv a uitat de meci si dansau pe ritmurilor acestor tineri energici.



Vinerea a trecut usor cand ai soare pe cer si seara o luna imensa (cea mai apropiata de pamant in anul 2009)! Sambata Ina ne-a invitat la un mic dejun pe malul marii, iar duminica am petrecut-o in pur stil dominican: la umbra de palmier pe o plaja publica. Au venit si cativa colegi de-ai lui Ina cu care am facut un mic castel de nisip si cu care am discutat despre cultura matrimoniala putin diferita a dominicanilor.

Astfel exista o cultura "machista" in care un barbat ce se casatoreste trebuie sa fie in stare sa poata intretine toata familia si toate cheltuielile necesare ei. Daca femeia munceste (insa nu e deloc obligata de barbat sau la nivel social), atunci ce castiga foloseste doar pentru ea si nu e obligata sa contribuie cu nimic la ce ar putea fi "cheltuieli comune". In acelasi timp, este tolerat ca barbatul sa aiba de-a lungul vietii cateva amante pe care insa si pe acestea trebuie sa le intretina! O oarecare discretie e necesara, insa toata lumea stie si cam toata lumea o face.
De fapt acest aspect, al unui gen de libertinaj sexual, se observa de la felul in care oamenii intra in vorba si se imprietenesc foarte repede. Nu de putine ori am vazut oameni care tocmai s-au intalnit in autobus sau pe strada si dupa 10 minute la despartire se pupau si schimbau numere de telefon. Sau pur si simplu pentru ca esti strain alb, devi o atractie locala instant. Asta poate si pentru ca vad in tine un fel de bilet de "iesire" din tara (spre America in special).

In 12 ianuarie ne-am facut bagajele si drumul spre casa a fost pigmentat de intalnirea cu un tanar sloven care tocmai statuse si el in Dominicana o luna si am impartasit din experienta comuna. De asemenea in aeroportul din Paris ne-am intalnit cu un vechi amic Will Clowney, care acum locuieste la Belgrad. Uneori chiar te miri ce mica poate sa fie lumea! :)


In concluzie recomandam oricui sa aiba intr-adevar O LUNA intreaga de miere. Desi suntem de 4 ani impreuna, aceasta luna petrecuta impreuna a contat foarte mult pentru noi ca dinamica de cuplu si cunoastere reciproca. Daca pe acasa mai avem locuri de munca, prieteni mai variati, aici am stat impreuna efectiv 24 de ore din 24 (sau "bot in bot" cum ar spune mama). Multe decizii comune de luat, ajustari, adaptari, nevoie de spatiu personal... doar cateva din provocarile prin care am trecut cu bine!

Si in acelasi timp, mai avem un argument pentru a avea o luna de vacanta: pentru a avea efectiv 2 saptamani de vacanta, ai nevoie de o saptamana in avans DEJA la locul de vacanta pentru a te putea detasa de gandurile si problemele de acasa, apoi cele doua saptamani efective de relaxare. Iar la final inca o saptamana la locul faptei pentru a simti un pic de dor ca vrei acasa, astfel incat atunci cand ajungi sa fi deja montat sa te apuci de treaba! :)

Nu stim cum o sa ne uitam peste ani la aceste impresii si poze. Stim insa ca aceste evenimente au fost caracterizate printr-o traire aproape continua in momentul prezent, fara prea multe judecati, comparatii, atitudini. Am fost curiosi mereu, cu ochii mari si gura mica, pur si simplu absorbind ce ni se intampla atunci si acolo. Fara a filosofa prea mult, asta a fost poate cea mai importanta concluzie a noastra din aceasta experienta: ca viata e frumoasa oriunde esti, daca o traiesti in prezent, fara prejudecatile din trecut sau temerile din viitor.

In final avem o selectie din cele mai reprezentative poze din toate cele 29 de zile petrecuta in inima Caraibelor. Dati un click AICI sa le vedeti.

Revelion la 25 de grade

In seara din 29 decembrie am avut invitat la cina un localnic, Jordi, care ne-a dat mai multe detalii despre locul in care Sabin si Ina se gandeau sa ne petrecem Revelionul: Plaja Fronton. Am realizand ca luand in considerare toate variabilele, ar putea fi in cel mai bun caz o aventura extrema, dar cu siguranta cu multa andrenalina si discomfort. Practic am constientizat ce inseamna expresia "a nu fi de-a locului", indiferent cat ai locuit in respectiva tara si cunosti limba si oamenii. Cred ca de fapt totul se reduce la acel "fel de a fi" din cultura locului, pe care nu o poti pur si simplu copia ci trebuie sa iti fie "indoctrinata" de catre societate si familie inca de cand te-ai nascut. In plus, daca esti adult si vii din propria ta "indoctrinare" iti e cu atat mai greu sa o intelegi, deprinzi si sa o folosesti.

Pentru ca era o vreme ploioasa ne-am orientat marti spre un obiectiv apropiat de noi, ca in caz de ploaie sa nu mai patim ca data trecuta cu valul! Am fost asadar in "Plaza de la Cultura" unde era resedinta fostului dictator Trulio, iar cladirile de acolo sunt acum muzee. Una dintre ele se numeste "Muzeul Omului Dominican" pe care am si vizitat-o. Am avut parte de o noua lectie de istorie locala care se concentra pe perioada de dinainte de Columb si apoi viata indienilor taino (bastinasii care au fost practic exterminati de boli si violenta) si a sclavilor africani adusi mai tarziu in locul lor pentru a munci in mine si pe campurile de trestie de zahar. O istorie fara realizari majore la nivel material dar cu multa simbioza cu natura inainte de Columb, si cu multa violenta in scopul crestinarii si "civilizarii" acestor locuri dupa venirea spaniolilor. Stiu ca nu se cuvine sa compari istoria altor locuri, dar noi ca romani si tinuturile din care venim suntem atat de binecuvantati si din pacate nu realizam acest lucru. E bine deci sa mai calatorim si prin alte culturi ca sa ne dam seama de asta.

In ziua de revelion ne-am hotarat ce facem: o petrecere acasa!

Asa ca toata ziua am mers dupa cumparaturi, am gatit si ne-am pregatit. De fapt a fost unul din cele mai interesante Revelione pentru ca am fost oameni din 3 tari (Romania, Argentina si Bolivia), intr-o tara a nici unuia (Rep. Dominicana), am vorbit intr-o limba a nici unuia (engleza), am mancat mancare japoneza (Sushi), cu ingrediente cumparate din cartierul chinezesc, am inchinat cu vin din Chile si tequila mexicana si am ascultat muzica tibetana. Si mai sunt oameni care spun ca globalizarea e doar o utopie! :)

De 1 ianuarie am stat dupa-masa vreo 5 ore si ne-am adus aminte ce am facut in fiecare luna din anul 2008, ce a fost important, ce am invatat, etc. Au fost momente foarte frumoase impreuna cu nasii nostrii, concluzia finala fiind ca pentru a avea o viata extraordinara e suficient sa ai ceva mic in fiecare zi, decat ceva mare odata pe luna. Fericirea e data de o succesiune de momente normale dar constante, de mici bucurii zi de zi pe care sa le apreciezi atunci cand le ai.

Chiar daca nu am avut parte de aventura de la Fronton, am gasit o alternativa mai sigura, dar totusi cu suficienta aventura: o excursie la un "eco-lodge" numit "Hotel Paraiso Cano Hondo" aflat in partea de nord-est a tarii intr-un parc national (Los Haitises). Asa ca dis de dimineata, vineri ne-am urcat intr-un Guagua (un autobus local) si dupa 4 ore printr-un peisaj natural de exceptie si dupa ce am mers inca 10 km cate doi pe un moto-concho (o motocicleta cu roti inguste, dar pe care incap si 4-5 oameni!) am ajuns la un complex hotelier care la inaugurarea sa avea mai multe piscine (12) decat camere (5). Acum raportul s-a mai echilibrat insa senzatia ramane ca esti peste tot inconjurat de apa, piscine, poduri si palmieri. Oricum totul pare integrat sau scos direct din natura: nici nu iti dai seama daca s-a sculpat in deal si a iesit acest hotel sau s-a construit peste padure, dar intr-un fel in care ar fi facut-o poate si natura. Asa ca ne-a luat cateva ore sa exploram tot spatiul, care desi nu era mare te imbia mereu sa te opresti, sa admiri, sa pui mana, sa il simti.

Seara ne-a prins repede in pat pentru ca in mod ciudata pe toti ne durea capul (poate de la atata frumusete sau pentru ca am fost deochiati de oamenii din autobus care se uitau la noi albii), iar sambata am avut un tur spendid prin padurea tropicala umeda, piscaturi de tantari, pesteri cu desene taino si o plimbare cu barca prin padurea de mangrove. Dupa o zi plina, am avut o cina gustoasa cu peste local fript si am povestit pana tarziu, concluzionand practic cele doua saptamani in care am stat noi patru impreuna.

Vreau insa sa revin la experienta cu guagua (autobusul) care prin drumul dus-intors pana la Sabana del Mar ne-a oferit o simtire autentica a vietii dominicane. In primul rand aceste autobusuri sunt o denumire generala cam pentru orice masina care e mai mare decat un sedan, pana ajunge la categoria superioara de autocar(expresul). Oricum ca si chestii definitorii, orice guagua este o rabla de masina, cu bare triple de protectie in fata si in spate, un clanxon puternic, muzica latino non-stop, cu un sofer dement si un "operator" (un fel de taxator) care de cele mai multe ori sta pe treptele de la usa deschisa si striga directia de mers si racoleaza oameni de pe strada. E fascinant sa ii vezi cum comunica acestia doi, prin strigate scurte, prin lovituri in caroseria exterioara, cum "operatorul" face cu mana la alte masini pentru a obtine prioritatea dorita. Acelasi "operator" ajuta lumea sa urce si sa coboare, aseaza bagajele pe sub scaune sau ridica clienti si ii muta in diverse parti din autobus, astfel incat toata lumea sa aiba loc pe scaun. Poate o sa ma intreb peste ani cum adica "muta clientii ca sa avem loc pe scaun cu totii" si de aceea vreau sa scriu acum ca desi erau doar 20 de scaune, la un moment dat eram 40 de oameni care stateau jos, iar in medie eram la vreo 27-30. Si desi ventilatia era data doar de geamurile deschise iar afara erau cam 30 de grade, lumea se ajuta, isi faceau loc, radeau si fredonau merengue. Nu am vazut pe unul iritat, nervos, nemultumit si toate astea fara sa imi para ca ar fi resemnati. Iar aceasta stare ne-a cuprins si pe noi patru care eram o "pata de lapte" in aceasta masa creola. Un alt lucru interesant despre guagua este spiritul de mica comunitate pe care il au aceste autobusuri, in sensul ca lumea intra in vorba foarte usor, se ajuta intre ei, mamele si batranii au mereu prioritate si sunt respectati.

Noi impresii (sau confirmari) despre Republica Dominicana:

a) drumurile noi din orase sunt benzi de asfalt puse peste drumurile vechi, fapt ce a dus la crearea unor adevarate santuri intre borduri si drumul efectiv. Au autostrazi care ii ajuta mult, insa drumurile nationale sunt doar cu o banda pe directie si de cele mai multe ori stricate si surpate. In afara de autostrazi, fiecare drum e plin de gunoaie menajere si industrial.

b) natura e efectiv splendida. Copacii sunt exotici si cresc pe orice petic de pamant, livezi de portocali, iar fiecare casa prapadida are cativa bananieri si cocotieri in curte. Relieful se intinde de la marile albe si apa turcoaz pana la muntii de peste 3000 de metri. Iar deasupra norii pufosi si soarele mereu stralucitor.

c) oamenii sunt zambareti mereu, primitori, canta si vorbesc mult, saluta, canta merue, curati ca haine si odor propriu, saraci si bogati in dihotomie majora si fara prea multa clasa de mijloc. Sunt o imbinare intre cele 3 culturi emergente de acum 500 de ani: taino, spaniola si africana. Ni s-a intamplat printre altele sa vedem o persoana alba, dar cu buze si frunte de african clar.

Ne-am intors in 4 ianuarie si in timp ce Sabin si-a facut bagajele pentru plecarea in Sudan, restul ne-am ocupat de treburi administrative: gradinarit, aranjat poze, spalat haine...

Ultima noastra saptamana a inceput cu o zi de acumulare la nivel energetic si emotional pentru ultimele chestii ce dorim sa le facem in aceasta tara. Asa ca am stat pe langa casa, am facut cumparaturi si planuri pentru urmatoarele zile.