A doua saptamana in Caraibe

Nu am mai scris de o saptamana pe blog insa avem o sumedenie de notite din aceasta perioada. Ideea de baza e ca parca suntem aici de cand e lumea si tot ce facem in fiecare zi e foarte firesc. Adica ni se pare normal sa fim in Republica Dominicana, intr-o casa impreauna cu Sabin si Ina, sa ne bronzam natural in decembrie si sa mancam nuca de cocos si ananas de la coltul strazii in loc de … gogosi spre exemplu.

Un alt lucru de care ne dam seama, e ca dupa ce in prima saptamana vedeam doar diferentele pozitive (caldura, verdeata, stoluri de papagali verzi in copaci, apa turcoaz, etc…), acum incepem sa ne dam seama de lucrurile care sunt mai bune in Romania. De exemplu, painea e dulce indiferent de firma, laptele e doar apa alba colorata, mancarea la restaurant e mai buna la noi, mai multa si de doua ori mai ieftina, circulatia e mai cu bun simt la noi. Suntem curiosi ce o sa observam mai departe, insa e clar ca avem parte de o experienta autentica, in care chiar cunoastem tara asta din mai multe perspective.

O sa luam totusi zilele le rand pentru a intelege mai bine unele din pozele ce o sa vi le aratam, pentru ca am fost in niste locuri frumoase. Oricum deja asa suntem de familiari cu strazile si obiectivele turistice incat am putea fi ghizi altor turisti straini. Ina ne-a spus dealtfel ca am vazut mai multe locuri intr-o saptamana decat ea in 3 luni de cand e aici!

Lunea trecuta, in 22 decembrie, am fost la catarat cu Sabin intr-un parc din oras. Traseele erau scurte insa solicitante, pe un perete din calcar marin care era evident un fost mal al marii Caraibelor. Pe langa zecile de soparle Geko, am vazut prima data si o pasare colibri. Incredibil de mica si de rapida: practic nu ii vedeai aripile, ci doar un corp cu un cioc lung care pluteste pur si simplu prin aer, iar din cand in cand se teleporteaza la 2-3 metri distanta.

Marti dimineata ne-am facut cumparaturi de Craciun si am aranjat un pic gradina, care e mult mai lumininoasa si vesela dupa ce i-au fost indepartate uscaciunile. Dupa-masa, fara sa ne propunem neaparat, am avut un adevarat tur de forta prin zona turistica. Ne simtim foarte de-ai locului si deja ne amuzam noi de turistii cam dezorientati. Mai ca vrem sa le oferim o mana de ajutor, insa vorbesc si ei tot felul de limbi straine! Am ochit doua muzee la care trebuie sa ne intoarcem in alte zile si am baut cate o pina colada de la mama ei de acasa, intr-o piata unde au calcat Cristofor Columb, Ortez, Drake si alte personalitati de care am auzit doar in cartile de aventuri si de istorie. Simti un pic istoria in aceste locuri, ceva similar cu ce am simtit la Roma cand ne plimbam pe la Colloseum si Columna lui Traian. Seara s-a incheiat superb pentru noi: ne-am uitat la nunta noastra impreuna cu nasi, retraind momentele minuntate de atunci.

In ziua de ajun, am facut mancare, un pic de curat, am impachetat cadourile, am improvizat un fel de brad (de fapt niste elefanti de bronz!), iar seara am mers la un cuplu argentinean aflat in vecini. E o colega de-a lui Ina, care are si un copil mic de 2 ani si care fiind evreica, acum sarbatoreau Hanuka. A fost o seara multiculturala, in care am colindat in romaneste si engleza, am mancat retete mexicane, am aflat ce e Koser, am baut vinuri argentinene si rom Dominican. Cand ne-am intors seara tarziu, am deschis si cadourile si am cazut franti. Asa a fost primul nostru Craciun la 25 de grade, fara zapada, fara brazi sau miros de sarmale.

In 25 decembrie aici a fost o veritabila zi de iarna. Pentru localnici adica! A plout toata ziua, de parca burnita, insa noi stateam pe terasa deschisa in tricou cu maneca scurta si desculti. Dupa-masa a fost una superba pentru ca ne-am pus cu totii sa facem clatite in bucatarie, iar Sabin a inceput sa cante la chitara. Asa ca am dansat, cantat si aruncat clatite cu tigaia pe ritmuri de folk si rock. ☺


Desi ploua, vineri am ajuns la muzeu care prezenta viata localnicilor imediat inainte si dupa sosirea spaniolilor. Din nou o lectie de istorie, geografie si antropologie in cateva ore. In drum spre casa, ne-am oprit un pic pe malul stancos al Marii Caraibelor si ne uitam la marea care era foarte agitata. La un moment dat, desi nu eram pe directia valului, o rafala de vant a trimis peste noi un varf sanatos de val incat am facut dus instant amandoi. In 2 minute a inceput sa ploua sanatos asa ca am ajuns acasa ca iesiti din piscina, insa radeam de mama focului.

Sambata fiind zi libera si pentru Ina, am mers toti patru la Acvariul National, care desi frumos nu ne-a dat pe spate. Adica o insiruire de acvarii mici si medii cu cativa pesti, dintre care unii foarte spectaculosi, un acvariu de rechini cam bolnavi si unul prin care puteai sa treci printr-un tunel si sa vezi pesti de jos in sus. Oricum ne-am simtit bine, marea era superba, noi faceam tot felul de glume si poze de tot felul.


Printre rafale ploaie, ne-am dus pe jos catre “Tres Ojos”, adica “Cei trei ochi”, care sunt un ansamblu de avene si lacuri subterane cu apa dulce, absolut extraordinara, plante exotice si o atmosfera parca de catedrala. Pe drum am mancat nuca de cocos desfacuta pe loc de un localnic cu ajutorul unei macete uriase.
Seara am fost invitati de nasii nostri la un restaurant local pe malul marii. Ne-am incercat norocul cu cateva “delicatete locale”, pe care ori le-am lasat in farfurie, ori le-am mancat dupa ce le-am sarat ca nu aveau nici un gust. Macar am incercat si acum stim ca tot mai buna e mancarea noastra de-acasa.

Duminica e o zi de leneveala de la sine inteleasa! Oricum, azi ne-am dat seama ca suntem tot mai bronzati si ca jumatatea de ora pe care o petrecem in fiecare dimineata in hamac cand ne trezim si stam cu ochii in soare, isi face incet efectul. Dimineata am povestit chesti faine despre casatorie, relatii in cuplu, viitorul nostru. Totul a venit firesc si am simtit ca suntem impreuna mai mult ca niciodata. Dupa-masa pana seara tarziu, Ina si Raluca au inceput sa picteze, iar Alex cu Sabin sa le cante tot felul de cantece. Artistii din noi s-au manifestat azi cu mare aplomb.

Astazi am gatit o gramada de specialitati, dorind sa simtim si noi ceva gust in mancare dupa atata dulce de aici. Am lucrat deci toata ziua si am obosit un pic insa suntem tare bine. Seara am avut niste invitati la cina, care ne-au spus mai multe de locul unde doream sa mergem de Revelion. Dupa cele spuse de ei poate o sa facem o schimbare de ultim moment, dar pana sa luam o decizie o sa stam in stil dominican: relaxati! :)

Primele zile in Santo Domingo

Este 22 decembrie astazi si sunt spre 30 de grade afara. Am vrut sa mergem la catarat in parc, dar e prea cald si asa ca ne ocupam de treburi administrative: curatanie, mail, gatit… Deci e numai bine sa mai scriem cateva din impresiile noastre din ultimele zile.

Descoperim Santo Domingo in ritm lent, nu ca turisti care fug dupa obiective, ci ca si cand am fi localnici care sunt mereu in weekend. Ne plimbam pur si simplu pe strazi, ne asezam pe banca cand avem chef, mai intram intr-o cafenea. Daca nu ne-ar vana taximetristii si ghizii prin oras, chiar am avea impresia ca locuim aici.

In ziua de joi ne-am aclimatizat cu hamacul, terasa si apartamentul in care stam, iar seara am iesit la o scurta plimbare nocturna prin zona centrala (zona colonial) insotit de Ina si un prieten de al ei Rodrigo. Inca nu avem curaj sa ne aventuram de capul nostru, asa ca ne-a prins bine compania lor, mai ales ca strazile sunt foarte inguste, cu multe masini mari, cu oameni de toate categoriile si culorile, mult zgomot si umezeala in aer. In nici un caz nu iti da un sentiment de siguranta, ci mai degraba de alerta si andrenalina! Oricum, impresia e ca oamenii sunt foarte ospitalieri si le place sa socializeze mult. Nu doar cu noi care le parem niste straini de culoare alba, cat mai ales intre ei: i-am observat pasiv si vedem cum intra in vorba unii cu altii, se saluta, zambesc, canta mereu, danseaza oriunde… :)

Vineri insa ne-am ambitionat si ne-am dus la cumparaturi la un magazin la 5 minute de casa. De cum am intrat ne-am dat seama ca habar nu avem ce cumparam. Adica iti mai dai seama dupa cum arata pe etichete unele chestii, dar la zarzavaturi e o loterie. De exemplu am luat ceva ce semana a telina, insa acasa ne-am dat seama ca am luat un fel de cartof, foarte dulce si bun, dar in nici un caz telina. Noroc cu internetul care ne-a spus cum sa il gatim!

Spre dupa-masa am inceput sa avem noi revelatii despre ce inseamna sa stai intr-o casa deschisa, adica fara usa propriu-zisa sau geamuri de sticla: intra fara probleme gandaci, insecte, paianjeni, dar si soparle Geko care le vaneaza. Se pare ca trebuie doar sa traim cu asta, pentru ca localnicii sunt foarte obisnuiti cu prezenta lor.
Seara Ina ne-a scos la o cafenea intr-un parc din apropiere. Alex si-a luat un Pina-colada de la mama lui de acasa si este o bautura deosebita. Asa am si aflat ca denumirea vine de la procesul prin care se face, adica “ananas prin strecuratoare”.
Noaptea am inceput sa lucram la a improviza un joc de Catan din elemente din casa, proiect finalizat sambata dimineata. Mai asteptam doar sa-l si testam.

Ce a fost insa misto la ziua de vineri e ca am avut parte de mai multe momente in care ne-am deschis sufletul, am impartasit ce simtim de cand am venit aici. Prinsi de febra extraordinarului, a tuturor stimulilor noi, a peisajelor de vis am neglijat unele nemultumiri sau neplaceri, care insa s-au acumulat si ne stresau. Si cu ajutorul la Ina am putut sa ne dam seama de ele, de tiparele in care cadem, de dinamica dintr-un cuplu intr-un mediu nou, de relatia de putere care se schimba mereu. Ne-am apropiat mai mult dupa aceasta zi si credem ca am trecut de primul soc al integrarii locale.

Sambata la amiaza chiar am prins curaj: ne-am dus la o plimbare de capul nostru. Am mers pe esplanada de malul marii Caraibelor. Frumusetea naturala este deosebita: curcubee, valuri turcoaz, pasari colorate, briza placuta, raci negri, alge si maluri ascutite. In acelasi timp exista si aici mizerie, gunoaie care te pot deranja. Am vazut cateva pct de interes turistic insa ce ne-a placut a fost ca ne-a prins ploaia tropicala si ne-am adapostit intr-un colmado. E o intreaga cultura in jurul la aceste colmado, care sunt de fapt niste magazine cu de toate, aflate la aproape fiecare colt de strada, dar care nu sunt doar magazine ci si locuri de socializare si distractie pentru localnicii din zona. Au si servicii de livrare la domiciliu non-stop, dar vezi mereu ca acolo lumea bea rom si danseaza merengue, sau pur si simplu stau impreuna.
Nu vreau sa mai comentez prea mult de trafic care depaseste orice aberatii vazute de mine pana acum, insa ideea e ca sunt foarte agresivi pentru niste oameni care in general nu ii vad sa mearga grabiti pe trotuare si care sa fie furiosi pe viata. Mai mult, am vazut pe masini tot felul de autocolante cu indemnuri la pace, iubire si liniste. De exemplu un camion avea “Toate la timpul lor”, dar el clanxona un motociclist in timp ce avea 100 de km la ora prin oras.

Seara a venit Sabin (ce bine e sa fim cu totii impreuna!) si a avut loc si o petrecere cu colegii si prietenii lui Ina de aici. Petrecerile sunt normale ca peste tot, adica un pic de mancare, un pic de bautura, lumanari, muzica, lumea sta la povesti, se mai danseaza un pic, se zambeste mult…

Pentru noi faptul ca ne-am intalnit cu Malina (de la AIESEC Cluj, aflata in R. Dominicana de 7 luni) a fost un bun prilej de a afla mai multe despre cultura locala insa dintr-o perspectiva apropiata noua. De exemplu exista aici o cultura a pupatului pe obrazul stang in loc de a da mana cand te intalnesti cu cineva strain. Chiar si daca e o prima intalnire de afaceri. Sau faptul ca poti sa saluti si sa zambesti la oricine pe strada si sa ti se raspunda la fel, doar pentru ca asa e frumos si o sa te faca sa te simti mai bine. Alta chestie e faptul ca toata lumea canta si danseaza. Chiar si in banci sau institutii publice, auzi oameni cantand si daca stau in picioare ii si vezi ca dau din fund un pic.
Dar poate cea mai puternica chestie e raportul acestor oameni la timp. Credem ca e legat de faptul ca exista un anotimp continuu in care mediul nu se schimba niciodata, gasesti mereu frunze verzi, fructe in copaci, soare pe plaja, ploi tropicale, tai trestia de zahar si creste imediat alta la loc, soarele rasare si apune cam la aceeasi ora tot anul, etc… Adica ai o senzatia ca fiecare zi e cumva la fel, ca timpul efectiv nu trece. Nu ai nici un reper extern care sa iti spun ca “ce repede sau incet a trecut timpul anul asta” sau sa spui ca la noi ca “a venit deja primavera” sau “iarasi e zapada”. La noi iti dai seama mult mai usor de aceasta periodicitate. Din aceasta cauza cred ca ei nu isi fac griji prea multe ca nu au de ce (doar eu ce sa manance oricand), pe cand noi trebuie san e pregatim de iarna, sa ne punem mancare in borcane, sa ne luam haine groase sau sa strangem lemne de foc. (ma refer aici ca si cultura nationala, nu neaparat de cazuri particulare).

Ziua de ieri, duminica, a fost considerata zi de leneveala. De parca am lucrat nu stiu cat pana acum. E drept ca pentru Ina care lucreaza e important sa isi lase spatii de timp in care sa se detaseze de munca sa, iar pentru noi nu este altceva decat ne-am dori. Oricum am mai mers intr-o plimbare ca sa cumparam bilete la un meci de baseball (care aici e sport national si lumea e tare pasionata de el) si am experimentat din nou ceva specific acestei zone: taxiurile comune. Practic sunt niste masini super bubuite (fara geamuri, cu gauri in plafon, cu tapitarie rupta, etc…) care se tot plimba prin oras si clanxoneaza fiecare pieton. Noi am stat pur si simplu la colt de strada si in mai putin de 1 minut a oprit un masina mica (care mai avea pe cineva in ea), noi am spus strada la care vrem sa coboram si am platit 15 pesos pe persoana (adica cam 1 leu). S-a invartit pe stradute, a lasat pe unu, a luat pe altul si tot asa pana cand ne-a lasat si pe noi la strada ce o doream. E un fel de “iama nene” dar urban. Oricum am ajuns de 10 ori mai repede decat daca am fi mers pe jos, dar si foarte ieftin. E practic, dar e si un pic de soc genul asta de masini.

Din pacate nu am mai gasit bilete la meci, dar de acum incepe play-off-ul si speram sa mergem totusi la cel putin unu ca sa vedem care e atmosfera. La intoarcere am zis sa mergem pe jos ca sa mai trecem prin parcurile locale (care sunt efectiv niste gradini botanice in aer liber pentru noi) si sa trecem prin campusul universitar al universitatii din Santo Domingo, care e prima universitate din cele doua americi. Am observat cum ni se adapteaza corpul la caldura de aici: parul ni se deschide la culoare, extremitatile ni se umfla, respiram mai intens, transpiram cu motive termice.

Ne-am intors acasa si am stat in sfarsit noi patru impreuna, am povestit multe, ne-am jucat, am dansat, am citit, am scris, am gatit, totul intr-un ritm lejer, de voie buna, cu 25 de grade afara si spre seara cu o ploaie tropicala care a facut o balta pe tereasa, prilej pentru Raluca sa topaie in ea ca intr-o piscina.

Vine Craciunul in cateva zile si pentru noi va fi interesant sa ii simtim atmosfera. Avem colinde romanesti, o sa gatim cu siguranta ceva frumos, avem si cadouri luate si ne-am hotarat sa impodobim un palmier pe post de brad. Va fi si asta o experienta noua pentru noi si o sa v-o povestim peste cateva zile.

Cateva poze din primele zile in Santo Domingo

Din Republica Dominicana

Ieri seara, 17.12.2008, am ajuns in Santo Domingo la Ina acasa. Avem o stare de super-excitare amestecata cu oboseala, in care dupa ce primesti prea multi stimuli intr-un timp foarte scurt, poti sa devi putin iritat sau sa ignori ca in curte la tine cresc banane.

Dar sa o luam cu inceputul, de la plecarea din 15 decembrie din Cluj!

Calatoria de acasa pana cand am pus piciorul pe taram dominican a durat aproximativ 25 de ore. Din toate acestea, cele cu multa adrenalina au fost de la Cluj la Budapesta cu microbuzul din cauza. Zborul cu avionul, atat de la Budapesta la Paris, cat si de la Paris spre Punta Cana au fost deosebit de line, fara turbulente. Am zburat pentru prima data (adica Ralu) cu un super avion: Boeing 747. Un avion imens ca ne si intrebam cum poate sa zboare! In aeroport la Paris, cand l-au adus la poarta pentru imbarcare foarte multi calatori din sala de asteptare s-au pus pe pozat. La fel si noi :) Avioanele sunt un adevarat spectacol.

Zborul deasupra Atlanticului a fost fara peripetii. Majoritatea timpului am vazut sub noi doar o mare de nori pufosi. In mijlocul oceanului totusi am zarit, iesind printre nori varful Pico Alto de pe insulele Azore. Deasupra triunghiului Bermudelor, pace si liniste. Doar albastru deasupra si albul norilor sub noi.

Dupa 9 ore de zbor de la Paris, am aterizat in Punta Cana. Primul soc... termic :) cald si multa umiditate. Aeroportul era micut, numai pentru turisti. Am trecut foarte rapid prin toate formalitatile de intrare in tara si am ajuns la hotel. Am primit o camera ... pardon un apartament, in care puteam sa mai aducem inca doua familii cu noi. Cum am ajuns noaptea, nu prea am vazut mare lucru in jur...

16.12.20008

A doua zi insa de cum ne-am trezit am dat cu ochii de minunile acestei tari! Vegetatie luxurianta, pasari si animale de n-am mai vazut in viata noastra decat in atlasele de la biologie sau pe Discovery. Am vazut pauni, egrete, broaste testoase cu muschi pe carapace, soparle, un sarpe alb cu galben, o maimuta... Plaje ca in vederi, palmieri, piscine .. ce mai! Poti sa juri ca esti in paradis... Aveam efectiv impresia ca suntem intr-o gradina botanica... numai ca in marime naturala! Toate plantele scumpe ce noi le avem pe acasa prin ghivece, cresc aici la tot pasul. Am tinut-o numai in oauuuu!!! .. si gura cascata mai tot timpul!

Plaja frumos amenajata in complex, salbatica in afara lui, ne-a incantat cu nisip alb si roz (nu ne venea sa credem!!), cu palmieri inalti si apa turcuaz pe bune!!! Nici o meduza sau alte dubiozitati prin apa. Doar cateva alege pe care angajatii complexului le-au strans repede.
Valuri mici se spargeau de tarm.. iluzie ca marea ar fi linistita caci in departare vedeam ditamai valurile ce se spargeau in reciful de corali.

Am stat la plaja sa ne parjolim un pic, Alex saracul a suferit teribil! Fiind un om de actiune tare greu i-a fost sa stea doar la "prajit". A devorat trei carti in doua zile . Am jucat 4 partide de minigolf! Un joc foarte fain in care practic esti tu cu tine insuti. Castiga cel care se concentreaza mai bine; cel care este prezent si focusat la fiecare minge.


Ne mai paleste din cand in cand gandul ca suntem in decembrie, aproape de Craciun si noi stam la plaja in Caraibe. Hmm.. acasa e zapada probabil.

De all inclusive ce sa mai zicem. Mancare la discretie, foarte multe fructe de mare. Ralu a experimentat multe, unele chiar dubioase. Am mancat fructe si legume ce nici acum nu stim ce erau. Serviciile sunt super. Toata lumea ne zambeste si ne saluta. Am dar si peste un cuplu tanar de romani- foarte frumosi si relaxati. Cam asa cu all inclusiv. Este frumos si bine, ai tot ce iti trebuie foarte la indemana. Insa pentru stilul nostru de viatza au fost suficiente cele doua zile. Asa ca, aventura reincepe:)

17.12.2008

Dupa ce am petrecut dimineatza si amiaza pe plaja si la minigolf am pornit spre Santo Domingo. Eh de abia acum, incepem sa simtim adevarata viata dominicana. In primul rand gata cu engleza. Oamenii de rand doar stiu ca exista limba engleza dar nu o vorbesc, asa ca am inceput si noi cu Holla, si, porfavor :) Luna asta o sa fie buna sa invatam limba spaniola. Alex deja si-a dat seama ca intelege mai tot ce se vorbeste.. daca e rar si clar! :) Soferul de taxi foarte amabil, ne-a dus in statia de autobuz, ne-a aratat de unde sa ne luam bilete.. cum am mai zis, dominicanii sunt foarte prietenosi si cumsecade. Si mult mai relaxati ca noi, romanii, chiar si cei care sunt in mod evident foarte saraci material. Oamenii de culoare de aici seamana mai mult cu brazilienii decat cu africanii. Oamenii, barbati , femei, copii sunt foarte frumosi si curati in ciuda saraciei pe care am vazut-o pe drum spre Santo Domingo. Infrastructura nu este din cele mai bune; in localitati drumurile adiacente sunt in mare majoritate neasfaltate, fara trotoare.. La drumul principal sunt multe tarabe, dughene, cu fructe, legume, papuci.. orice de vanzare.. inclusiv carne cruda de mancare.. am ramas cu gura cascata vazand, la un metru de masinile ce circula in tromba, o sfoara cu carne cruda, prinsa pe ata.. pentru vanzare! Practic se afuma de numa de la fumul de esapament. Insa localnicii se pare ca nu au nici o problema cu asta. :)

Despre circulatie .. hmm.. destul de haotica! Nu prea au semene de circulatie, prioritatea de cele mai multe ori e pe baza de clanxon!! Autocarul cu care am mers noi era foarte fain, nou, cu aer conditionat si un sofer un pic kamikaze :).. Insa am vazut guagua (adica autobuzele normale cu care merg localnicii pe distante mai scurte) .. mici, inghesuite, cu geamuri sparte...

Despre viatza oamenilor de rand ce sa spunem? Am vazut casele lor, in proportie de 95% au gratii (la poarta, la usa, la geamuri.. pardon in loc de geamuri). Casele de aici nu au geamuri cu sticla, doar gratiile si ceva obloane de lemn sau metal. La o adica nici nu le trebuie ! Aici e vara continuu... Am vazut discrepanta mare intre saraci si bogati. Am vazut in curtile astea cu gratii multe masini de teren luxoase si vis a vis de o asemenea curte, o cocioaba din scanduri si carton, fara usa, in care copii se jucau pe jos, pe pamant.

Aproape de ora 8 seara am ajuns si noi in Santo Domingo. Cand am vazut ca si capitala arata cam ca si localitatile prin care am trecut, m-am ingrozit! Am crezut ca o sa stam si noi tot cam in asa ceva. Insa surpriza! Cum ajungi in centrul orasului (adica zona colonial, cartierul unde isi au sediul guvernul si altele din acestea), curat luna, aranjat, pace si liniste! Din nou diferenta mare intre bogati si saraci.

Ina ne-a recuperat de la autobuz si asa am ajuns la destinatia noastra. Casa Inei este intr-o zona linisitita, curata, aproape de mare si de Centrul Colonial. Este imensa, cam cat trei apartamente de-ale noastre. Este un intreg etaj al unei case, inclusiv o terasa super cu plante exotice.. si hamac:) deja l-am testat si presimtim ca vom petrece multa vreme tolaniti in el!

Poze de pana acum

De 1 Decembrie la Alba Iulia cu Cercetasii

Poze de la Alba cu Cercetasii