Ceahlau

Detalii tehnice despre traseu



Vara trece si noi nu prea am fost la munte. Asa ca primul we in care Raluca a terminat cu viata de angajat, ne-am hotarat sa fie unul dedicat libertatii. Sa mergem intr-un loc doar noi doi si sa simtim aerul si senzatiile eliberarii de constrangeri.

Am plecat chiar vineri seara din Cluj si dupa un drum lejer odata ce am iesit din Cluj, am ajuns pe la ora 12 noaptea in Durau. E plin de pensiuni, dar am vrut sa vedem daca dormitul in masina este viabil. Mai ales ca avem un break destul de spatios. Nu este luxul din lume, la cort parca ai mai mult loc, insa portbagajul extins, izoprenele si sacii de dormit au asigurat un somn odihnitor.

Desi ne-am trezit cu chef de urcat cat mai repede pe munte, a inceput usor sa ploua, astfel incat am optat pentru dimineata sa vizitam Manastirea Durau, unde am si ramas la slujba. A fost frumos ca s-a citit din evanghelie printre altele despre cununie si sfantul Alexandru, a carui praznic si era.



In jur de ora 10.30 ploaia s-a oprit si am inceput sa urcam pe partea de la Fantanele. Cu cat urcam mai sus cu atat peisajul era mai frumos, aerul mai curat, linistea mai profunda. Urcusul chiar a fost unul placut, calm si fara excese. Chiar ne-am putut compara stilul de urcat cu un grup de tineri care alergau, mergeau pe scurtaturi si oboseau repede, pentru ca oprind de multe ori, noi mereu ii ajungeam si ii intreceam. Clar ca pe termen lung, ai nevoie de echilibru si constanta.

Muntele iti da mereu teme de reflexie. Poate nu muntele propriu-zis, ci faptul ca esti intr-un astfel de loc. Iti pui intrebari, ai vreme sa te gandesti la ele, iti simti corpul, esti atent la ce este in jur, apreciezi si observi chestii mici si aparent neinsemnate. Iar de luat, ia fiecare ce doreste: liniste, meditatie, aer, efort fizic... Dar mereu pleci cu ceva in plus dupa o astfel de calatorie.

Revenind la traseu, am ajuns la cabana Dochia unde am mancat, ne-am lasat bagajele si am dat o fuga sus pe Vf. Toaca (1900 m). Privelistea a fost spectaculoasa. Ai parte de o perspectiva de 360 grade, cu Raraul in nord, Moldova in est, Ardealul in vest si de jur imprejur lacul Bicaz si Izvor. Ca sa nu mai spunem ca am fost binecuvantati cu mai multe reprize de curcubeu, uneori chiar si doua in paralel.

Picurii tot mai mari de ploaie, ne-au convins sa ne intoarcem la cabana (cu un mic detour la schitul din apropiere), de unde ne-am luat bagajele si ne-am pus cortul in locul special amenajat. Desi temperatura era ok, vantul era extrem de rece si puternic. Ne-am facut de mancare (ce bine ne-a cazut ciorba calda la plic!), iar la ora 20.00 deja era intuneric si ne-am bagat in cort. Nu am adormit imediat, insa cel putin Alex a dormit pana dimineata. Raluca, din cauza fricii ei de ursi, a ramas treaza aproape toata noaptea. Doar cand vantul s-a mai linistit, a adormit si ea. :)

Vantul puternic din timpul noptii a reusit sa inghete condensul de pe cort, insa noi nu prea am simtit acest lucru. Insa in acelasi timp, vantul a alungat toti norii, iar duminica a debutat cu un soare puternic. Efectiv parca era o alta priveliste, parca eram intr-un alt loc, acum cand era atat de insorit tot.

Am mancat tot ce am putut ca sa nu caram cu noi pana jos si am pornit pe coborarea de la Cascada Duruitoarea. Coboratul e destul de abrupt si ne intrebam mereu oare cum o fi sa urci pe acolo. Adevarul e ca nici nu prea am vazut pe cineva sa urce, cu exceptia unui batran din zona, care la cat de voinic arata, parea ca face acest traseu in fiecare saptamana.

Cascada Duruitoarea era la debit mic si poate nu atat de spectaculoasa, insa are farmecul ei. De aici coborasul a fost pigmentat de numeroasele grupuri si familii care urcau din Durau pana la Cascada si ne intrebau cat mai au de mers. Oameni de peste tot, de toate conditiile sociale, de toate varstele, au iesit si ei la iarba verde si aer curat. E interesant ce poate sa faca un obiectiv in viata unui om. Sunt convins ca daca le-ai spune sa urce doar pana la Fantanele pentru priveliste, desi e mai scurt, sau sa mearga la cascada care e mai lung si mai dificil, tot pentru o priveliste, oamenii ar alege-o pe a doua. Putini insa pareau ca sunt efectiv doar la o plimbare, ci pareau inversunati sa ajunga la ea, sa faca ceva.

Noi am simtit foarte tare aceasta diferenta intre A FACE si A FI, in aceasta excursie. Muntele a fost doar un pretext pentru noi de a ne gasi linistea, de a fi impreuna intr-un fel nou, de a fi relaxati, de a ne lasa incantati de ce ni se ofera. In felul acesta, cu atitudinea potrivita, am si facut lucruri frumoase, inclusiv escalada celui mai inalt varf din viata lui Raluca!

Iti mulumim Ceahlau pentru tot ce ne-ai oferit. Iata si cateva poze care au surprins cele spuse mai sus:

Poze din Ceahlau