In seara din 29 decembrie am avut invitat la cina un localnic, Jordi, care ne-a dat mai multe detalii despre locul in care Sabin si Ina se gandeau sa ne petrecem Revelionul: Plaja Fronton. Am realizand ca luand in considerare toate variabilele, ar putea fi in cel mai bun caz o aventura extrema, dar cu siguranta cu multa andrenalina si discomfort. Practic am constientizat ce inseamna expresia "a nu fi de-a locului", indiferent cat ai locuit in respectiva tara si cunosti limba si oamenii. Cred ca de fapt totul se reduce la acel "fel de a fi" din cultura locului, pe care nu o poti pur si simplu copia ci trebuie sa iti fie "indoctrinata" de catre societate si familie inca de cand te-ai nascut. In plus, daca esti adult si vii din propria ta "indoctrinare" iti e cu atat mai greu sa o intelegi, deprinzi si sa o folosesti.
Pentru ca era o vreme ploioasa ne-am orientat marti spre un obiectiv apropiat de noi, ca in caz de ploaie sa nu mai patim ca data trecuta cu valul! Am fost asadar in "Plaza de la Cultura" unde era resedinta fostului dictator Trulio, iar cladirile de acolo sunt acum muzee. Una dintre ele se numeste "Muzeul Omului Dominican" pe care am si vizitat-o. Am avut parte de o noua lectie de istorie locala care se concentra pe perioada de dinainte de Columb si apoi viata indienilor taino (bastinasii care au fost practic exterminati de boli si violenta) si a sclavilor africani adusi mai tarziu in locul lor pentru a munci in mine si pe campurile de trestie de zahar. O istorie fara realizari majore la nivel material dar cu multa simbioza cu natura inainte de Columb, si cu multa violenta in scopul crestinarii si "civilizarii" acestor locuri dupa venirea spaniolilor. Stiu ca nu se cuvine sa compari istoria altor locuri, dar noi ca romani si tinuturile din care venim suntem atat de binecuvantati si din pacate nu realizam acest lucru. E bine deci sa mai calatorim si prin alte culturi ca sa ne dam seama de asta.
In ziua de revelion ne-am hotarat ce facem: o petrecere acasa!
Asa ca toata ziua am mers dupa cumparaturi, am gatit si ne-am pregatit. De fapt a fost unul din cele mai interesante Revelione pentru ca am fost oameni din 3 tari (Romania, Argentina si Bolivia), intr-o tara a nici unuia (Rep. Dominicana), am vorbit intr-o limba a nici unuia (engleza), am mancat mancare japoneza (Sushi), cu ingrediente cumparate din cartierul chinezesc, am inchinat cu vin din Chile si tequila mexicana si am ascultat muzica tibetana. Si mai sunt oameni care spun ca globalizarea e doar o utopie! :)
De 1 ianuarie am stat dupa-masa vreo 5 ore si ne-am adus aminte ce am facut in fiecare luna din anul 2008, ce a fost important, ce am invatat, etc. Au fost momente foarte frumoase impreuna cu nasii nostrii, concluzia finala fiind ca pentru a avea o viata extraordinara e suficient sa ai ceva mic in fiecare zi, decat ceva mare odata pe luna. Fericirea e data de o succesiune de momente normale dar constante, de mici bucurii zi de zi pe care sa le apreciezi atunci cand le ai.
Chiar daca nu am avut parte de aventura de la Fronton, am gasit o alternativa mai sigura, dar totusi cu suficienta aventura: o excursie la un "eco-lodge" numit "Hotel Paraiso Cano Hondo" aflat in partea de nord-est a tarii intr-un parc national (Los Haitises). Asa ca dis de dimineata, vineri ne-am urcat intr-un Guagua (un autobus local) si dupa 4 ore printr-un peisaj natural de exceptie si dupa ce am mers inca 10 km cate doi pe un moto-concho (o motocicleta cu roti inguste, dar pe care incap si 4-5 oameni!) am ajuns la un complex hotelier care la inaugurarea sa avea mai multe piscine (12) decat camere (5). Acum raportul s-a mai echilibrat insa senzatia ramane ca esti peste tot inconjurat de apa, piscine, poduri si palmieri. Oricum totul pare integrat sau scos direct din natura: nici nu iti dai seama daca s-a sculpat in deal si a iesit acest hotel sau s-a construit peste padure, dar intr-un fel in care ar fi facut-o poate si natura. Asa ca ne-a luat cateva ore sa exploram tot spatiul, care desi nu era mare te imbia mereu sa te opresti, sa admiri, sa pui mana, sa il simti.
Seara ne-a prins repede in pat pentru ca in mod ciudata pe toti ne durea capul (poate de la atata frumusete sau pentru ca am fost deochiati de oamenii din autobus care se uitau la noi albii), iar sambata am avut un tur spendid prin padurea tropicala umeda, piscaturi de tantari, pesteri cu desene taino si o plimbare cu barca prin padurea de mangrove. Dupa o zi plina, am avut o cina gustoasa cu peste local fript si am povestit pana tarziu, concluzionand practic cele doua saptamani in care am stat noi patru impreuna.
Vreau insa sa revin la experienta cu guagua (autobusul) care prin drumul dus-intors pana la Sabana del Mar ne-a oferit o simtire autentica a vietii dominicane. In primul rand aceste autobusuri sunt o denumire generala cam pentru orice masina care e mai mare decat un sedan, pana ajunge la categoria superioara de autocar(expresul). Oricum ca si chestii definitorii, orice guagua este o rabla de masina, cu bare triple de protectie in fata si in spate, un clanxon puternic, muzica latino non-stop, cu un sofer dement si un "operator" (un fel de taxator) care de cele mai multe ori sta pe treptele de la usa deschisa si striga directia de mers si racoleaza oameni de pe strada. E fascinant sa ii vezi cum comunica acestia doi, prin strigate scurte, prin lovituri in caroseria exterioara, cum "operatorul" face cu mana la alte masini pentru a obtine prioritatea dorita. Acelasi "operator" ajuta lumea sa urce si sa coboare, aseaza bagajele pe sub scaune sau ridica clienti si ii muta in diverse parti din autobus, astfel incat toata lumea sa aiba loc pe scaun. Poate o sa ma intreb peste ani cum adica "muta clientii ca sa avem loc pe scaun cu totii" si de aceea vreau sa scriu acum ca desi erau doar 20 de scaune, la un moment dat eram 40 de oameni care stateau jos, iar in medie eram la vreo 27-30. Si desi ventilatia era data doar de geamurile deschise iar afara erau cam 30 de grade, lumea se ajuta, isi faceau loc, radeau si fredonau merengue. Nu am vazut pe unul iritat, nervos, nemultumit si toate astea fara sa imi para ca ar fi resemnati. Iar aceasta stare ne-a cuprins si pe noi patru care eram o "pata de lapte" in aceasta masa creola. Un alt lucru interesant despre guagua este spiritul de mica comunitate pe care il au aceste autobusuri, in sensul ca lumea intra in vorba foarte usor, se ajuta intre ei, mamele si batranii au mereu prioritate si sunt respectati.
Noi impresii (sau confirmari) despre Republica Dominicana:
a) drumurile noi din orase sunt benzi de asfalt puse peste drumurile vechi, fapt ce a dus la crearea unor adevarate santuri intre borduri si drumul efectiv. Au autostrazi care ii ajuta mult, insa drumurile nationale sunt doar cu o banda pe directie si de cele mai multe ori stricate si surpate. In afara de autostrazi, fiecare drum e plin de gunoaie menajere si industrial.
b) natura e efectiv splendida. Copacii sunt exotici si cresc pe orice petic de pamant, livezi de portocali, iar fiecare casa prapadida are cativa bananieri si cocotieri in curte. Relieful se intinde de la marile albe si apa turcoaz pana la muntii de peste 3000 de metri. Iar deasupra norii pufosi si soarele mereu stralucitor.
c) oamenii sunt zambareti mereu, primitori, canta si vorbesc mult, saluta, canta merue, curati ca haine si odor propriu, saraci si bogati in dihotomie majora si fara prea multa clasa de mijloc. Sunt o imbinare intre cele 3 culturi emergente de acum 500 de ani: taino, spaniola si africana. Ni s-a intamplat printre altele sa vedem o persoana alba, dar cu buze si frunte de african clar.
Ne-am intors in 4 ianuarie si in timp ce Sabin si-a facut bagajele pentru plecarea in Sudan, restul ne-am ocupat de treburi administrative: gradinarit, aranjat poze, spalat haine...
Ultima noastra saptamana a inceput cu o zi de acumulare la nivel energetic si emotional pentru ultimele chestii ce dorim sa le facem in aceasta tara. Asa ca am stat pe langa casa, am facut cumparaturi si planuri pentru urmatoarele zile.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu