Primele zile in Santo Domingo

Este 22 decembrie astazi si sunt spre 30 de grade afara. Am vrut sa mergem la catarat in parc, dar e prea cald si asa ca ne ocupam de treburi administrative: curatanie, mail, gatit… Deci e numai bine sa mai scriem cateva din impresiile noastre din ultimele zile.

Descoperim Santo Domingo in ritm lent, nu ca turisti care fug dupa obiective, ci ca si cand am fi localnici care sunt mereu in weekend. Ne plimbam pur si simplu pe strazi, ne asezam pe banca cand avem chef, mai intram intr-o cafenea. Daca nu ne-ar vana taximetristii si ghizii prin oras, chiar am avea impresia ca locuim aici.

In ziua de joi ne-am aclimatizat cu hamacul, terasa si apartamentul in care stam, iar seara am iesit la o scurta plimbare nocturna prin zona centrala (zona colonial) insotit de Ina si un prieten de al ei Rodrigo. Inca nu avem curaj sa ne aventuram de capul nostru, asa ca ne-a prins bine compania lor, mai ales ca strazile sunt foarte inguste, cu multe masini mari, cu oameni de toate categoriile si culorile, mult zgomot si umezeala in aer. In nici un caz nu iti da un sentiment de siguranta, ci mai degraba de alerta si andrenalina! Oricum, impresia e ca oamenii sunt foarte ospitalieri si le place sa socializeze mult. Nu doar cu noi care le parem niste straini de culoare alba, cat mai ales intre ei: i-am observat pasiv si vedem cum intra in vorba unii cu altii, se saluta, zambesc, canta mereu, danseaza oriunde… :)

Vineri insa ne-am ambitionat si ne-am dus la cumparaturi la un magazin la 5 minute de casa. De cum am intrat ne-am dat seama ca habar nu avem ce cumparam. Adica iti mai dai seama dupa cum arata pe etichete unele chestii, dar la zarzavaturi e o loterie. De exemplu am luat ceva ce semana a telina, insa acasa ne-am dat seama ca am luat un fel de cartof, foarte dulce si bun, dar in nici un caz telina. Noroc cu internetul care ne-a spus cum sa il gatim!

Spre dupa-masa am inceput sa avem noi revelatii despre ce inseamna sa stai intr-o casa deschisa, adica fara usa propriu-zisa sau geamuri de sticla: intra fara probleme gandaci, insecte, paianjeni, dar si soparle Geko care le vaneaza. Se pare ca trebuie doar sa traim cu asta, pentru ca localnicii sunt foarte obisnuiti cu prezenta lor.
Seara Ina ne-a scos la o cafenea intr-un parc din apropiere. Alex si-a luat un Pina-colada de la mama lui de acasa si este o bautura deosebita. Asa am si aflat ca denumirea vine de la procesul prin care se face, adica “ananas prin strecuratoare”.
Noaptea am inceput sa lucram la a improviza un joc de Catan din elemente din casa, proiect finalizat sambata dimineata. Mai asteptam doar sa-l si testam.

Ce a fost insa misto la ziua de vineri e ca am avut parte de mai multe momente in care ne-am deschis sufletul, am impartasit ce simtim de cand am venit aici. Prinsi de febra extraordinarului, a tuturor stimulilor noi, a peisajelor de vis am neglijat unele nemultumiri sau neplaceri, care insa s-au acumulat si ne stresau. Si cu ajutorul la Ina am putut sa ne dam seama de ele, de tiparele in care cadem, de dinamica dintr-un cuplu intr-un mediu nou, de relatia de putere care se schimba mereu. Ne-am apropiat mai mult dupa aceasta zi si credem ca am trecut de primul soc al integrarii locale.

Sambata la amiaza chiar am prins curaj: ne-am dus la o plimbare de capul nostru. Am mers pe esplanada de malul marii Caraibelor. Frumusetea naturala este deosebita: curcubee, valuri turcoaz, pasari colorate, briza placuta, raci negri, alge si maluri ascutite. In acelasi timp exista si aici mizerie, gunoaie care te pot deranja. Am vazut cateva pct de interes turistic insa ce ne-a placut a fost ca ne-a prins ploaia tropicala si ne-am adapostit intr-un colmado. E o intreaga cultura in jurul la aceste colmado, care sunt de fapt niste magazine cu de toate, aflate la aproape fiecare colt de strada, dar care nu sunt doar magazine ci si locuri de socializare si distractie pentru localnicii din zona. Au si servicii de livrare la domiciliu non-stop, dar vezi mereu ca acolo lumea bea rom si danseaza merengue, sau pur si simplu stau impreuna.
Nu vreau sa mai comentez prea mult de trafic care depaseste orice aberatii vazute de mine pana acum, insa ideea e ca sunt foarte agresivi pentru niste oameni care in general nu ii vad sa mearga grabiti pe trotuare si care sa fie furiosi pe viata. Mai mult, am vazut pe masini tot felul de autocolante cu indemnuri la pace, iubire si liniste. De exemplu un camion avea “Toate la timpul lor”, dar el clanxona un motociclist in timp ce avea 100 de km la ora prin oras.

Seara a venit Sabin (ce bine e sa fim cu totii impreuna!) si a avut loc si o petrecere cu colegii si prietenii lui Ina de aici. Petrecerile sunt normale ca peste tot, adica un pic de mancare, un pic de bautura, lumanari, muzica, lumea sta la povesti, se mai danseaza un pic, se zambeste mult…

Pentru noi faptul ca ne-am intalnit cu Malina (de la AIESEC Cluj, aflata in R. Dominicana de 7 luni) a fost un bun prilej de a afla mai multe despre cultura locala insa dintr-o perspectiva apropiata noua. De exemplu exista aici o cultura a pupatului pe obrazul stang in loc de a da mana cand te intalnesti cu cineva strain. Chiar si daca e o prima intalnire de afaceri. Sau faptul ca poti sa saluti si sa zambesti la oricine pe strada si sa ti se raspunda la fel, doar pentru ca asa e frumos si o sa te faca sa te simti mai bine. Alta chestie e faptul ca toata lumea canta si danseaza. Chiar si in banci sau institutii publice, auzi oameni cantand si daca stau in picioare ii si vezi ca dau din fund un pic.
Dar poate cea mai puternica chestie e raportul acestor oameni la timp. Credem ca e legat de faptul ca exista un anotimp continuu in care mediul nu se schimba niciodata, gasesti mereu frunze verzi, fructe in copaci, soare pe plaja, ploi tropicale, tai trestia de zahar si creste imediat alta la loc, soarele rasare si apune cam la aceeasi ora tot anul, etc… Adica ai o senzatia ca fiecare zi e cumva la fel, ca timpul efectiv nu trece. Nu ai nici un reper extern care sa iti spun ca “ce repede sau incet a trecut timpul anul asta” sau sa spui ca la noi ca “a venit deja primavera” sau “iarasi e zapada”. La noi iti dai seama mult mai usor de aceasta periodicitate. Din aceasta cauza cred ca ei nu isi fac griji prea multe ca nu au de ce (doar eu ce sa manance oricand), pe cand noi trebuie san e pregatim de iarna, sa ne punem mancare in borcane, sa ne luam haine groase sau sa strangem lemne de foc. (ma refer aici ca si cultura nationala, nu neaparat de cazuri particulare).

Ziua de ieri, duminica, a fost considerata zi de leneveala. De parca am lucrat nu stiu cat pana acum. E drept ca pentru Ina care lucreaza e important sa isi lase spatii de timp in care sa se detaseze de munca sa, iar pentru noi nu este altceva decat ne-am dori. Oricum am mai mers intr-o plimbare ca sa cumparam bilete la un meci de baseball (care aici e sport national si lumea e tare pasionata de el) si am experimentat din nou ceva specific acestei zone: taxiurile comune. Practic sunt niste masini super bubuite (fara geamuri, cu gauri in plafon, cu tapitarie rupta, etc…) care se tot plimba prin oras si clanxoneaza fiecare pieton. Noi am stat pur si simplu la colt de strada si in mai putin de 1 minut a oprit un masina mica (care mai avea pe cineva in ea), noi am spus strada la care vrem sa coboram si am platit 15 pesos pe persoana (adica cam 1 leu). S-a invartit pe stradute, a lasat pe unu, a luat pe altul si tot asa pana cand ne-a lasat si pe noi la strada ce o doream. E un fel de “iama nene” dar urban. Oricum am ajuns de 10 ori mai repede decat daca am fi mers pe jos, dar si foarte ieftin. E practic, dar e si un pic de soc genul asta de masini.

Din pacate nu am mai gasit bilete la meci, dar de acum incepe play-off-ul si speram sa mergem totusi la cel putin unu ca sa vedem care e atmosfera. La intoarcere am zis sa mergem pe jos ca sa mai trecem prin parcurile locale (care sunt efectiv niste gradini botanice in aer liber pentru noi) si sa trecem prin campusul universitar al universitatii din Santo Domingo, care e prima universitate din cele doua americi. Am observat cum ni se adapteaza corpul la caldura de aici: parul ni se deschide la culoare, extremitatile ni se umfla, respiram mai intens, transpiram cu motive termice.

Ne-am intors acasa si am stat in sfarsit noi patru impreuna, am povestit multe, ne-am jucat, am dansat, am citit, am scris, am gatit, totul intr-un ritm lejer, de voie buna, cu 25 de grade afara si spre seara cu o ploaie tropicala care a facut o balta pe tereasa, prilej pentru Raluca sa topaie in ea ca intr-o piscina.

Vine Craciunul in cateva zile si pentru noi va fi interesant sa ii simtim atmosfera. Avem colinde romanesti, o sa gatim cu siguranta ceva frumos, avem si cadouri luate si ne-am hotarat sa impodobim un palmier pe post de brad. Va fi si asta o experienta noua pentru noi si o sa v-o povestim peste cateva zile.

Cateva poze din primele zile in Santo Domingo